LSO Live, Sir John Eliot Gardiner – Schumann, Simfonia a II-a și a IV-a
În ediția din această săptămână, în cadrul LSO LIVE, London Symphony Orchestra vă propune o întâlnire cu muzica lui Robert Schumann, Simfoniile II & IV, dirijate de Sir John Eliot Gardiner.
Emisiunea se difuzează vineri, de la ora 22:00 și în reluare sâmbătă de la ora 20:00.
Simfonia a II-a în Do major a fost schiţată începând din decembrie 1845. Compozitorul german şi-a petrecut tot anul următor lucrând la orchestraţie, dar, din cauza depresiei şi a sănătăţii şubrede nu a reuşit să finalizeze piesa până în 19 octombrie 1846. Dispoziţia fluctuantă a compozitorului se reflectă şi în caracterele contrastante ale celor patru părţi. Aşa cum spunea Schumann, „muzica Simfoniei a II-a exprimă lumină şi întuneric, soare şi umbră”. După prima audiţie care a avut loc la Gewandhaus din Lepzig, sub conducerea dirijorală a lui Felix Mendelssohn, lucrarea s-a bucurat de succes, fiind apreciată de critici pentru profunzimea sa şi pentru sonorităţile înălţătoare, uneori optimiste. În prima parte a Simfoniei op. 61, Sustenuto Assai – Allegro ma non troppo, inspirată de preludiile şi coralele lui Johann Sebastian Bach, dirijorul Sir John Eliot Gardiner imprimă Orchestrei londoneze un sunet plin şi somptuos, concentrându-se de asememenea pe pulsaţiile ritmice punctate care aduc vigoare discursului sonor. Partea este doua este un Scherzo ce pune în valoare virtuozitatea şi disciplina membrilor Orchestrei, care urmează cu acurateţe schimbările de tempo dictate de dirijorul lor. În partea lentă a lucrării orchestra reuşeşte să creeze o atmosferă misterioasă, partidele de coarde conturând expresiv frazele lungi. Iar finalul, Allegro molto vivace este redat cu îndrăzneală şi determinare, remarcabile fiind minuţiozitatea şi claritatea tehnică din interpretarea muzicienilor.
Simfonia a IV-a în re minor de Robert Schumann este o lucrare cu o orchestraţie densă, intensă din punct de vedere emoţional şi compactă structural, fiind interpretată fără pauze între cele patru părţi. Prima mişcare se deschide cu o introducere meditativă, urmând ca aproape întreg materialul muzical al simfoniei să conţină elemente derivate din aceste măsuri introductive. Cea de-a doua mişcare, Romanza, cu melodii cantabile şi lirice, pune în lumină expresivitatea Orchestrei londoneze în special a partidei de viori, care redă delicat pasajele melodice ornamentate.
