MUZICA DE CAMERĂ ȘI MICII-MARII SĂI INTERPREȚI LA SINAIA
DE ANCA FLOREA
Ajuns la ediția XVII, Festivalul`„Enescu si muzica lumi”, desfășurat la Sinaia, acum în organizarea Centrului Național de Artă „Tinerimea română” și a Primăriei locale, a fo st gândit, încă de la început, prioritar ca o platofrmă dedicată tinerilor de real talent, aflați la primii pași într-o activitate muzicală importantă.
De această dată, dezideratul se reliefează parcă și mai pregnant, fondatorul manifestarii, reputatul violoncelist Marin Cazacu, deopotrivă manager al Centrului „Tinerimea română” si, implicit, director artistic al festivalului, reușind un adevărat „tur de forță”, pe podiumul sălii de la Casino ucând, în perioada 27 iulie-23 august, pe lângă cele 3 ansambluri pe care le-a înființat de-a lungul ultimilor ani – Orchestra Română de Tineret, Romanian Sinfonieta și Orchestra „Junior”, și Orchestra Națională de Tineret a Portugaliei sau Orchestra de Tineret România-Moldova. Și pentru a împlini generoasa idee a promovării micilor-mari interpreți, serile camerale au fost susținute (și) de către membri ai Orchestrei „Junior” (copii între 12-15 ani), apărând în mini-recitaaluri de o calitate adesea uimitoare, chiar dacă mulți dintre ei marcau astfel debutul în ipostaza solistică.
Poate ca o simbolică ștafetă a generațiilor, în recitalul inaugural, susținut la Casa memorială Enescu – Vila „Luminiș” -, a cântat trio „Arcadia”, excelentă formație alcătuită din instrumentiști care, cândva, au făcut parte din Orchestra Română – violonistul Răzvan Dumitru, violistul Traian Boală și violoncelistul Zsolt Torok – aplaudați acum în pagini de Enescu, Beethoven sau Mozart. A urmat însă, la sala Casino, violonistul Răzvan Anemțoaiei, student la UNMB, venind de la Deva, convingând, după un debut ușor ezitant, în secvențe din Sonata nr. 2 de Bach, redate cu înțelegere stilistică și siguranță, sunetul generos și tehnica pusă la punct, reliefându-se deopotrivă în Sonata nr. 2 de Prokofiev – opus pretențios, excelent interpretat in compania pianistei Angela Drăghicescu. Invitată pentru prima oară în festival, formată în SUA, în Louisiana, în prezent lector la Universitatea din Seattle; o adevarată revelație pentru toți cei care au apreciat tușeul cald, suplețea acompaniamentului, capacitatea de a se plia pe maniera de cânt a partenerului de podium, susținându-l, însoțindu-l cu rigoare și finețe deopotrivă în Balada enesciană pe violonistul care a cântat, la rândul său, cu eleganță a frazării și intuire a spiritului atât de special al autorului, aspect pus în valoare și în Lăutarul, partitură oferită cu aceeași expresivitate adecvaată și echilibraată; iar cele două bisuri au reconfirmat calitățile sale deosebite, îndelung aplaudate de o sală plină. De altfel, în fiecare seară, publicul a fost extrem de numeros, dornic să urmărească toate concertele și recitalurile, venind chiar și în ciuda ploii uneori abundente, pentru a descoperi talente (foarte) tinere.
Și chiar a doua zi a debutat ciclul „Generația mileniului III”, prezentând copii sau adolescenți selectați din întreaga țară, având ca numitor comun, pe lângă tehnica adesea performantă, un sunet format și mai ales o interpretare expresivă, o personalitate puternică și o maturitate artistică incredibilă. Au cântat doi violonceliști – Clara Lupașcu (aducând fluența și densitatea expresiei într-o piesă de Cassado) și Jan Sekaci (sigur și suplu în frazare, limpede sub aspect stilistic în prima mișcare din Concertul în do major de Haydn, încărcat și învăluitor în Vocaliza de Rachmaninov) -, alternând cu violoniști precum Irina Barbu (atacând cu mult curaj Sarabanda și Giga dintr-o Partită de Bach), foarte talentata Mădălina Ivancia (în partea III din Trilul Diaavolului de Taartini-Kreisler, poate cam prea lentă la inceput, mărind însă contrastul cu desfășurările rapide), Mihaela Mitrofan (bine rezolvate dificilele Variațiuni pe coarda sol de Paganini) sau Ana-Maria Sandu (în Poemul de Chausson, interpretat cu sensibilitate, introspecție și linie frumoasă), Diana-Maria Covaci (demonstrând virtuozitate în Introducere si Rondo capriccioso de Saint-Saens), uimitor fiind însă Ștefan Aprodu care, la doar 12 ani, a reușit să ofere o versiune strălucitoare a unei Poloneze de Wieniawski, lejeritatea și inteligența cu care cântă, firescul cu care depășește capcanele unei scriituri complexe stârnind ovații entuziaste). La pian i-a insoțit aceeași Angela Drăghicescu, eficiență,maleabilă, adaptându-se cerințelor și posibilităților fiecăruia în parte.
Pianista a revenit pe podium și în seara următoare când, în cadrul aceluiași ciclu, programul a fost rezervat tinerilor laureați ai concursurilor naționale și internaționale; i-am aascultat cu reală plăcere pe violoniștii Iulian Băluțel (care a rezolvat cu siguranță, în special în secțiunea alertă, o partitură de Sarasate), excelentul Ștefan Șimonca (într-o primă audiție enesciană – Impresii în stil românesc –, compusă chiar la Sinaia, amintind pregnant celebrul… Lăutar, tălmăcită cu o finețe și un bun gust stilistic impecabil, trecând de la filigranul inspirat de maniera specific lăutărească la ritmurile de joc popular, construind un discurs fluent și de o expresivitate unanim elogiată), Ilinca Forna (abordând o Rapsodie de Bartok, de asemenea marcată de sonuri folclorice, dar stlizate, cu accente și atacuri ferme și suprafețe contrastante frumos redate), Ioana-Mariaa Tudor (un Wieniawski liric, poate nostalgic) sau Maria Marica (superbă în Sonata nr. 3 de Ysaye, dedicată lui Enescu, tehnica sa fără fisură împlinind interpretarea cu adevărat artistică, având o anvergură aparte), apoi un violoncelist – Cornelius Zirbo (împletind cantilena cu secvențele virtuoze atât de ofertante în Pezzo capriccioso de Ceaikovski, piesă dificilă, demonstrând însă calitatea deosebită a solistului), un foarte bun cornist – George-Octavian Ambrosa (abia în clasa a VIII-a, dar deja format, cu sunet rotund și o frazare condusă cu atenție în Nocturna de R. Strauss), un oboist – Doris Iorga (tehnica pusă la punct, respirația amplă și sunetul cald permițându-i să realizeze un legato și momente de virtuozitate mult apreciate într-o partitură prea puțin cunoscută la noi – Capriciu de Ponchielli); iar pianista de doar 14 ani Antoniaa Tudose a încântat în Nocturne de Chopin și Sospiro de Liszt, pagini de mare poezie, pline de sensibilitate în desfășurări rafinate, capabile să creeze o atmosferă cuceritoare.
Au urmat însă programe rezervate ciclului „Avanpremieră la Concursul Internațional George Enescu”, publicul ascultând alți tineri, dar ajunși la un nivel superior, deja profesioniști cu o activitate scenică intensă, deținători ai unor premii la competiții naționale, ba chiar și internaționale de prestigiu. „Seria” a fost deschisă de violonista Ioana-Cristina Goicea, abordând celebra Ciacona de Bach, parcursă cu claritate, siguranță, cu repere stilistice bine definite, dar și Lăutarul de Enescu, într-o versiune interpretativă personală, robustă, accentuând elementele cu tentă folclorică, ornamentele și structurile ritmice percutante, pentru ca, în compania pianistului Răzvan-Costin Filipoiu (sosit din Germania) să opteze pentru Sonata nr. 6 de Beethoven și Sonata nr. 3 de Enescu; opusuri în care s-a reliefat acuratețea tehnică a ambilor instrumentiști, aplombul și rigoarea cu care violonista a conturat fiecare detaliu, pe aceleași coordonate ale cerebralității ce determină o anume obictivare a discursului sonor, cu pagini masive și secțiuni calme, meditative, însoțită de pianistul care, de asemenea pus la punct, cu un tușeu rotund, a relaționat fluent în dialogul echilibrat, deși așteptam o mai mare pregnanță a demersului pe claviatură, păstrat cumva în planul discreției.Am ascultat astfel câteva dintre partiturile pregătite pentru Concurs, aplauzele spectatorilor fiind răsplătite cu o miniatură de Debussy, delicată, evocatoare, calmă și… de efect.
Un alt candidat în competiția care va debuta, la București, în 3 septembrie – violonistul Radu Ropotan, student la Londra – a susținut un splendid recital în ambianța Bisericii catolice, cuprinzând, firesc, și piese solo – Sonata nr. 1 în sol minor de Bach (impecabil redată sub toate aspectele, nu doar în stil, ci mai ales cu o înțelegere specială a manierei de a „privi” o partitură bachiană într-o „cheie” deloc austeră, elegant, introspectiv, cu o suplețe și o precizie aparte), Capriciul nr. 1 de Paganini (desenând cu finețe planuri diverse, conturate ca într-un filigran, cu un firesc departe de orice intenție de a epata) sau Sonata nr. 6 de Ysaye (în sonuri apăsate, păstrând permanent „linia mare”, integrând „jocul pe corzi” în întregul muzicii, într-o curgere absolut remarcabilă); solistul reușește să capteze din prima clipă, să țină publicul cu respirația tăiată, aspect ce s-a vădit și în lucrările interpretate alături de pianista Liliana Iacobescu (perfect „calată” pe intențiile expresive ale violonistului), fie că era Allegro din Concertul nr. 4 de Mozart (strălucitor, cu o maleabilitate și o expunere a contururilor cu o simplitate rar întâlnită), Beethoven – Sonata nr. 7 (punându-o în valoare anvergura, trecerea de la sonurile grave, „încărcate”, la sensibilitatea și căldura unei „povești” captivante) sau la Introducere și Rondo capriccioso de Saint-Saens (opus fermecător interpretat, păstrând aceeași finețe și acuratețe demonstrată din plin de-a lungul întregului recital).
O seară atractivă a fost oferită, din nou la Casino, de violoncelistul Ștefan Cazacu, împreună cu pianistul Mihai Diaconescu (un craiovean care acum se perfecționează la Helsinki), propunând un program prioritar romantic, începând cu Sonata nr. 3 de Beethoven (violoncelistul urmărind atent și liniile cantabile, meditative și atacurile viguroase, în derulări generoase, colaborând foarte bine cu pianistul a cărui pregnanță a exprimării, cu o articulație subliniată, s-a vădit și în Adagio și Allegro de Schumann (aducând și visare și învolburări și momente pline de poezei și avalanșe virtuoze), pentru a ajunge la Sonata nr. 1 de Brahms, mult mai „așezată” ca tratare (cu fraze ample, frumos construite, cu pagini lente în care pianistul a evoluat cu mobilitate și frumusețe a tușeului, un real partner al violoncelistului foarte sigur și dezinvolt, având o experiență de podium care îi asigură o siguranță și un aplomb deosebit, pornind de la o tehnică solidă și o anume robustețe interioară). Și de această dată ovațiile s-au pelungit, astfel încât melomanii s-au bucurat de un bis – (din nou) Vocaliza de Rachmaninov – de un lirism și o frumusețe a cantilenei la care… nimeni nu poate rezista.
Întâlnirile rezervate celor care vor participa curând la Concursul „Enescu” au cuprins și recitalul apreciatului violoncelist Octavian Lup, alături de pianistul Iulian Ochescu, prezentând Sonate extrem de solicitante, alese din creația romantică sau de secol XX (Schubert, Hindemith, Debussy), în care potențialul artistic al instrumentiștilor poate fi valorificat plenar; iar după pauză, violonistul Dan-Iulian Druțac, de asemenea deosebit de bine cotat, alături de pianista Ljubica Stojanovic, a abordat opusuri din aceeași sferă repertorială – Schubert, Brahms, dar și Fantezia Carmen de Waxman, „rezervată” doar celor cu o tehnică și o pregătire specială. Cei 4 tineri ai cântat însă și în 19 august, la Vila „Luminiș”, omagiindu-l pe Enescu, „la el acasă”, marcând ziua sa de naștere, desigur prin opusuri reprezentative din creația sa – Sonata în la minor pentru violoncel și pian, dar și un frahment dintr-o Suită bachiană -, apoi Sonata nr. 3 „în caracter popular românesc” pentru pian și vioară, melomanii având astfel posibilitatea unei eventuale „audiții comparate”, lucrarea fiind cântată anterior și la Casino, într-un alt recital.
Prelungind cumva festivalul, în 21 august se anunță o întâlnire cu muzica preclasică, ansamblul „I Ludici” și soprana Rodica Vică pregătind pagini de Handel și Vivaldi. Manifestările de la Sinaia se vor încheia, în 23 august, prin concertul prezentat de Orchestra de Tineret România-Moldova care, sub bagheta lui Cristian Mandeal, va oferi lucrări de Enescu, Ceaikovski – solist violoncelistul Ștefan Cazacu – și Prokofiev, program reluat, a doua zi, la Ateneul bucureștean.
Extins timp de o lună, Festivalul a atras, și în acest an, un public dornic să se bucure de frumusețea marii muzici și de talentul tinerilor instrumentiști, sălile fiind neîncăpătoare, mulți stând și în picioare pentru a asculta un repertoriu variat și complex, conceput și în raport cu așteptările și preferințele spectatorilor; și trebuie subliniat faptul că, de mulți ani, melomani din țară și chiar din străinătate își programează vacanțele în funcție de perioada de derulare a festivalului, sosind la Sinaia pentru a revedea peisajele și locurile tradiționale din stațiune, dar și pentru a (re)intra, seară de seară, în cocheta sală de la Casino (și nu numai) unde, în fiecare vară, se lasă cuceriți de muzică și se entuziasmează descoperind tineri de reală perspectivă. Deloc întâmplător, îl întreabă de pe acum pe directorul (și solistul) Marin Cazacu… ce le pregătește pentru viitoarea ediție, tocmai pentru a-și rezerva din vreme bilete de avion și camere la hotel chiar pentru zilele destinate Eutherpei la Sinaia.
