Protest al actorilor în faţa Teatrului Naţional faţă de OUG 7

O parte dintre actorii Teatrului Naţional Bucureşti au protestat, duminică seară, în faţa instituţiei, între aceştia numărându-se Victor Rebengiuc, Mariana Mihuţ, Marius Manole şi Mihai Călin, care au cerut demisia ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, şi abrogarea OUG 7.

Dacă lucrurile merg normal într-o ţară, nu ai de ce să protestezi. Totul merge din ce în ce în ce mai prost când vezi cu ochiul liber că răspund fără ruşine, cu spatele tuturor intentiilor de bine pe care le comunică şi Comisia de la Veneţia şi Uniunea Europeană, puţin le pasă. Ei fac tot ce ştiu ei să facă, adică de frica închisorii iau justiţia în braţe să nu facă inchisoare. Sper ca lucrurile să nu ramană aşa„, a declarat Victor Rebngiuc, fiind aplaudat de colegii săi.

La protestul de pe treptele Teatrului Naţional Bucureşti au participat şi actorii Mariana Mihuţ, Marius Manole şi Mihai Călin.

Aceştia au avut pancarte cu mesajul „Toader demisia” şi altele prin care cereau abrogarea OUG 7.