„Spărgătorul de Nuci” – o poveste în pași de dans
DE ANCA FLOREA
Prin tradiție, în apropierea Sărbătorilor, unul dintre cele mai așteptate spectacole a fost și rămâne Spărgătorul de nuci de Ceaikovski, extrem de îndrăgit de cei mici și deopotrivă de cei mari, figurând cândva și în repertoriul Operei Naționale, fie în coregrafia semnată de Tilde Urseanu, fie, ulterior, în cea realizată de către Alexa Mezincescu, ambele, din păcate, dispărute de mulți ani de pe afiș – de fapt distruse, asemeni altor producții de succes care, din rațiuni și „politici” greu de înțeles, au fost casate.
Din fericire, Opera comică pentru copii a propus, la început de decembrie, o adaptare – desigur în „rezumat” – după Tilde Urseanu, acum în coregrafia și regia lui Cătălin Caracaș, el însuși balerin care a interpretat chiar rolul Spărgătorului de nuci în producția Tildei Urseanu, rămasă în memoria publicului prin farmec și originalitate. Astfel, privind „din interior”, cu nostalgia acelei versiuni, cunoscând totodată modul de a capta atenția celor (foarte) mici, a ales momentele reprezentative, menite să le ofere acestora povestea mereu cuceritoare, apelând și la un Pitic simpatic (Levi Szasz), dornic să le spună, în câteva cuvinte, ce vor vedea pe scenă, intrând apoi în lumea personajelor invitate în jurul bradului de Crăciun. Am pătruns împreună într-o casă primitoare, cu părinți – Mama (Cristina Babalâc) și Tatăl (Robert Ștefu) – și bunici – Sabina Chirilă și Vicențiu Popescu – și o Subretă (Diana Năstase), prinși, la rândul lor, în atmosfera și bucuria Sărbătorilor, aducând cadouri copiilor, oaspeți în jurul bradului alături de Clara (Andreea Vălean) și Fritz (Ionuț Picincu), dansând și cu Păpușa mecanică (Delia Luca), Ursul (Mircea Ioniță), Iepurele (Andreea Mirea), Soldatul (Dragoș Andruță), Pisica (Sofia Sitaru) sau cu Clovnul (Andrei Nicolae), desigur și cu Spărgătorul de nuci, suflând în trompete; dar joaca celor neastâmpărați duce la stricarea darului preferat de Clara, care adoarme înlăcrimată alături de Spărgătorul aflat în… suferință. Peste noapte, acesta se transformă într-un prinț încântător, cei doi pornind, în caleașcă, spre tărâmuri de vis, pe un fundal imaginând brazi încărcați de zăpadă. Proiecțiile foarte sugestive și bine realizate ne poartă apoi, prin desenul unui imens evantai, în lumea Dansului spaniol, cu balerine grațioase, pline de temperament (Sabina Chirilă, Maria Savastre, Andreea Soare, Oana Vâlceanu), urmând un popas în spațiul arab, un dans desigur în costume orientale, cu șalvari și turbane (solistă Cristina Babalâc), călătoria continuând în Orient prin Dansul chinez (Delia Luca, Raul Oprea), în veșminte specifice, cu mingi multicolore, pe fundalul unui brad desenat ca în cărțile de povești, oprindu-se în Rusia, păpușa tradițională Matrioșca profilându-se excelent, în timp ce tinerii balerini, în elegante costume roșii, evoluează în ritmurile vii ale muzicii superbe (Lăcrămioara Proca, Andrei Nicolae), pentru ca cei doi să se întâlnească apoi cu Florile (Sabina Chirilă, Maria Savastre, Andreea Soare, Oana Vâlceanu) și cu Fulgii de nea, personaje deosebit de frumos conturate, impactul fiind sporit și prin „ninsoarea”-proiecție ce cuprinde nu doar scena, ci și întreaga sală, primită cu exclamații de uimire de către micii spectatori, fascinați și de mișcarea grațioasă a interpretelor și de „rochiile” simpatice, imaginând fie petale de flori în culori diverse, fie fulgi cu… căciulițe, desigur albe (în scenografia deosebit de inspirat schițată de Adriana Urmuzescu). Dar caleașca fermecată îi readuce pe Clara și pe Prinț acasă, unde bradul împodobit cu globuri și jucării îi așteaptă la finalul unei călătorii imaginare fascinante; iar Clara se trezește din somn, având în preajmă Spărgătorul de nuci, redevenit… jucăria preferată.
Este povestea „spusă” de Ceaikovski prin partitura destinată baletului, din care un alt balerin al ONB – Antonel Oprescu – a decupat, cu măiestrie, secvențele esențiale, menite să redea, în aproximativ o oră, pagini (înregistrate) de mare frumusețe, pe suportul cărora soliștii și ansamblul Operei pentru copii au dansat cu vizibilă plăcere, la un nivel performant, impecabil puși la punct, meritând din plin să fie menționați cu toții; sigur că în prim plan s-au aflat, permanent, eroii principali, foarte tineri și foarte talentați, Andreea Vălean, încă elevă, creionând un personaj plin de poezie, rezolvând coregrafia solicitantă și complexă cu dezinvoltură, cu o mimică adecvată și o plastică a corpului și a brațelor care, asemeni siguranței cu care figurează complicatul desen mai tot timpul în poante, o recomandă, încă de pe acum, ca o viitoare balerină de certă perspectivă. La rândul său, Andrei Ardeleanu reușește să fie și Spărgătorul cu mișcări mecanice pline de haz și romanticul prinț elegant și deosebit de expresiv în atitudini și în întreaga derulare a partiturii sale, punctată frecvent cu salturi spectaculoase și multe alte repere ofertante pentru orice balerin. Iar duetele lor sunt (din nou) fermecătoare, coordonându-se cu rigoare și cu un firesc absolut remarcabil, aspecte regăsite și în evoluția ansamblului bine sincronizat și omogen, dar mai ales extrem de credibil și… autentic în fiecare secțiune în parte. Și trebuie menționat faptul că, alături de balerinii teatrului, dansează și elevi ai Liceului de coregrafie „Floria Capsali”, fără a lăsa să se ghicească, din sală, emoția „începutului”, perfect integrați în „linia mare” a spectacolului care este realmente captivant, cursiv, logic, divers și totuși unitar, familiarizându-i astfel pe copiii de câțva ani sau pe cei deja școlari cu elementele baletului clasic, cu muzica ceaikovskiană – un prim pas, esențial, în formarea lor ca iubitori ai genului, ceea ce îi va determina, cu siguranță, să își dorească să revină pentru a urmări și Spărgătorul de nuci și celelalte producții coregrafice aflate pe afișul curent al Operei pentru copii. Și poate, în „prelungire”, vor intra ulterior și în sala Operei Naționale pentru a descoperi alte balete, desigur de altă factură, existente în repertoriu în acest moment; probabil, în timp, li se vor alătura și cele de tradiție; în prezent, versiunea celebrului Lacul lebedelor nu poate, decât în mică măsură, să fie înțeleasă și „gustată” de publicul foarte tânăr, varianta gândită de Gheorghe Iancu păstrând destul de puțin din clasica „poveste” care, în coregrafia adaptată, în urmă cu decenii, de către Oleg Danovski după Petipa și Ivanov, a cucerit spectatorii ajunși acum la maturitatea părinților sau bunicilor; iar aceștia vor să-i apropie, la rândul lor, pe cei mici, de splendoarea lucrărilor care le-au încălzit copilăria. Iar Spărgătorul de nuci conceput, (aparent) simplu și clar, de Cătălin Caracaș, pornind de la coregrafia Tildei Urseanu, este, cu certitudine, un început de (foarte) bun augur pe drumul descoperirii… basmelor în pași de dans.
