- Vânătorul de minciuni cu Grigore Cartianu – invitată senatoarea Simona Spătaru (USR)
- Departamentul de Stat menționează PNL în cazul hărțuirii ziaristei Emilia Șercan
- România, pe ultimul loc în UE privind beneficiarii privați din PNRR
- Expoziția "Jurnal de Viață" Oglindă Artistică a Timpului și a Memoriei
- Drulă: "nu e inevitabil să fim conduși de neterminați și șpăgari"
Statele UE au căzut de acord: Călătoriile se vor relua în această vară
Țările Uniunii Europene au căzut de acord, miercuri, să lanseze certificatul destinat călătoriilor pentru a redeschide turismul în această vară. Decizia, agreată la nivel de ambasadori, va fi negociată în detaliu luna viitoare cu deputații europeni, astfel încât până în vara anului 2021 să fie deja gata cadrul pentru acest document, relatează Reuters.
Acest certificat ar permite celor vaccinați, celor care au trecut prin boală sau celor cu test negativ de COVID să călătorească mai ușor în țările membre UE, unde de mai bine de un an industria turismului este în suferință din cauza restricțiilor.
Parlamentul European, care trebuie să aprobe propunerea pentru a intra în vigoare, își va face cunoscută poziția spre sfârșitul acestei luni, iar negocierile finale între eurodeputați, ambasadorii UE și Comisia Europeană vor începe în mai.