UN FESTIVAL AMBIȚIOS, PE TOATE GUSTURILE

Autor: Anca Florea
13 octombrie 2015

Toamna aduce, prin tradiție, debutul unor manifestări artistice așteptate cu real interes de către public, astfel încât, spre exemplu, Opera din Craiova a marcat deschiderea ediției XIV a Festivalului internațional „Elena Teodorini” chiar în ziua de 10 octombrie, când se împlineau, după cum a subliniat directorul Antoniu Zamfir, 202 ani de la nașterea lui Giuseppe Verdi. Sub semnul compozitorului emblematic pentru creația lirică universală, gongul a bătut pentru a anunța spectacolul cu… Elixirul dragostei de Donizetti, producție intrată recent în repertoriul teatrului, în regia semnată de Andras Kürthy din Ungaria, beneficiind de o distribuție în general echilibrată, menită să atragă și să capteze melomanii de orice vârstă. Din păcate, capriciile vremii i-au determinat pe mulți dintre cei care își cumpăraseră bilete să rămână acasă, dar cu siguranță au regretat, pentru că montarea clasică, luminoasă, într-o scenografie simpatică (schițată de Răsvan Drăgănescu), parcă decupată din cartea de povești, cu decoruri și costume multicolore, a asigurat o ambianță agreabilă, în care interpreții și-au construit jocul de scenă pe coordonatele imaginate de regizor, aducând poate și „ceva” din propria personalitate. Ca și la premiera din trecuta stagiune, pe am comentat-o pe larg, tinerețea soliștilor a asigurat credibilitatea eroilor, având și vârsta și datele în principiu adecvate, încercând o relaționare dezinvoltă și firească, într-o colaborare permanentă cu ansamblul coral (pregătit de Bogdan Botezatu), omogen și plin de vervă, implicat în derularea acțiunii alerte, menținută și prin „inventarea” unor roluri precum cârciumarul sau soldatul sau claunul sau chiar grupul fetelor grațioase care, deși cumva surprinzătoare în contextul general, conferă un plus de farmec și cochetărie (coregrafia Adrian Mureșan).
Referitor la soliști, aș începe prin a remarca evoluția sopranei Cristina Oltean, pentru mine o adevărată revelație prin calitatea glasului excelent condus, egal în toate registrele, cu acut sigur și cu o anume strălucire timbrală ce se dezvăluie încă de la primele măsuri, aspecte împlinite printr-o expresivitate permanent în linia Adinei, ca și jocul de scenă, cu atitudini, reacții și mișcări în concordanță cu replica sau situația respectivă, realizând astfel o interpretare cuceritoare. Partener i-a fost tenorul Florin Ormenișan, o apariție conformă cu inocentul Nemorino, rezolvând partitura cu conștiinciozitate și cu dorința reală de a convinge, deși sincer nu am înțeles nici de această dată de ce apelează la o emisie excesiv de „deschisă”, păstrând invariabil aceeași intensitate, cântând adesea cu fața la public, chiar și atunci când cel căruia i se adresa era… în spatele lui. Preocuparea de a parcurge corect scriitura vocală a determinat, probabil, și simplificarea unor elemente regizorale de efect, curățarea și tocarea verzelor (care erau gândite ca reacție furioasă… în ritmul muzicii) sau a prazului rămânând doar marcate. Baritonul Ioan Cherata a reluat personajul Belcore, potrivit și prezenței sale masive și vocii ample, conturând imaginea unui ofițer mai curând bonom și amuzat de ceea ce se petrece în jurul său, ca de altfel și Dulcamara în viziunea basului Ștefan Schuller (de la București), preferând să sublinieze replica, insinuările expresive și recitativul cu accent pe sensul cuvântului, ca un șarlatan inteligent, cu umor și ironie. Deși rolul este de plan secund, soprana Noemi Modra s-a remarcat și acum în Gianetta prin limpezimea sunetului, prin mobilitatea cântului și a jocului, atât cât i-a permis regia. La rândul lor, cei distribuiți în roluri episodice – Anca Țecu (Ginepra), Laurențiu Nicu (Tonio), Tiberiu Nicuț (Martino), Teodor Ispas (Sindaco) – s-au implicat și s-au integrat în derularea spectacolului care astfel a avut unitate și omogenitate, dirijorul Gheorghe Stanciu (de la Constanța) coordonând cu rigoare și suplețe orchestra și ansamblul vocal, rezolvând eficient decalajele apărute în special în raport cu intervențiile corale.
Și la premieră, ca și în seara de debut a festivalului, am încercat să înțeleg de ce publicul nu a reacționat la poantele și situațiile pline de haz propuse pe scenă, ascultând însă cu atenție, aplaudând doar ariile preferate, răsplătindu-i cu generozitate la final pe cei care au oferit o reprezentație bine realizată, investită cu dăruire și bune intenții.
Caietul-program al festivalului (conceput de Ivona Hristescu), apărut în condiții grafice deosebite, cuprinde detalii despre toate cele 21 de manifestări ce se vor desfășura până în 20 noiembrie, incluzând opere, operete, piese de teatru, concerte, susținute fie de ansamblul teatrului-gazdă, fie de 9 trupe invitate de la Sofia, Belgrad, Magdeburg, București, Rm.Vâlcea și, desigur, din Craiova, într-o binevenită încercare de diversificare a paletei de evenimente. Iar la final, în Gala laureaților se vor afla și câștigătorii ediției a II-a a Concursului de canto, la care s-au înscris numeroși soliști în parte cunoscuți și apreciați de melomanii din țară.
Și pentru că Elena Teodorini continuă să patroneze Opera și viața muzicală a orașului, la Primăria Craiova a avut loc, a doua zi, o sesiune de comunicări care, sub genericul „Elena Teodorini și contemporanii săi, România secolului XIX în elita liricii mondiale”, s-a axat, firesc, și pe evocarea ilustrei soprane – despre care prof.univ. ing. Florin Popenițu, nepotul artistei, a vorbit pe larg, prezentând și articole sau fotografii din arhiva marilor teatre ale lumii, cu și despre solista născută și formată în Bănie -, dar și a tenorului Grigore Gabrielescu, de asemenea vestit craiovean ovaționat pe scene lirice de prim rang, pe nedrept uitat, după cum a subliniat Gheorghe Fabian, de decenii implicat în activitatea muzicală a locului, regizorul Rareș Zaharia oprindu-se, la rândul său, asupra necesității de a onora memoria înaintașilor și printr-o colaborare cu teatre de referință, în timp ce lect.univ.dr. Irina Boga a citit un material privindu-l pe George Stephănescu, fondator al primei trupe românești de operă, iar eu am comentat maniera uimitor de modernă și rafinată a cântului Elenei Teodorini, așa cum s-a păstrat în câteva înregistrări de la începutul veacului XX, reliefând glasul vibrant, rotund, frazarea elegantă, având deopotrivă insinuări și accente expresive de mare frumusețe, perfect acordate cu prezentul, ușoarele manierisme din epocă trecând aproape neobservate. Iar în prelungirea întâlnirii s-a prezentat volumul Poezia biblică și muzica sacră de Marian Niță și Antoniu Zamfir, despre care au vorbit elogios și prof.univ.dr. Bianca-Maria-Carmen Predescu, semnatara „argumentului” și prof. Nicolae Marinescu, reprezentând Editura „Aius”, cei doi autori devoalând parcursul scrierii celor 101 pagini, astfel încât managerul Operei a apărut, cu acel prilej, și în inedita ipostază de scriitor-cercetător. Dar după dublului moment în care s-a aflat în prim plan, a revenit la Operă pentru a pregăti următoarele repere din Festivalul care se anunță bogat, ambițios și pe toate gusturile.

ANCA FLOREA