Moment istoric în Ajunul Crăciunului: Regatul Unit și UE au ajuns la un acord comercial

Moment istoric în Ajunul Crăciunului: Regatul Unit și UE au ajuns la un acord comercial

Regatul Unit a reușit să ajungă la un acord istoric pentru viitoarea relație comercială cu Uniunea Europeană, în Ajunul Crăciunului, cu doar câteva zile înainte de finalul perioadei de tranziție, relatează Reuters și AFP. După zece luni de negocieri epuizante, Uniunea Europeană și Regatul Unit au încheiat joi un acord istoric cu privire la viitoarea lor relație comercială, care le va permite să evite in extremis un „no deal” devastator pentru economiile lor, relatează AFP….

Mai mult

Maia Sandu a depus jurământul și a devenit, oficial, președinta Republicii Moldova

Maia Sandu a depus jurământul și a devenit, oficial, președinta Republicii Moldova

Maia Sandu, aleasă președintă a Republicii Moldova în noiembrie, a preluat în mod oficial mandatul prezidențial, joi, în cadrul ceremoniei de învestitură și depunere a jurământului. În discursul său de învestire în funcție, Maia Sandu a criticat legile controversate inițiate de Partidul Socialiștilor și de Platforma „Pentru Moldova” care au format până acum majoritatea informală în parlamentul de la Chișinău. „În plină criză suntem supuși din nou unui atac violent din partea corupților. Ce fel…

Mai mult

Donald Trump și-a grațiat cuscrul condamnat pentru evaziune fiscală

Donald Trump și-a grațiat cuscrul condamnat pentru evaziune fiscală

În ultimele sale zile la Casa Albă, Donald Trump pare determinat să-și salveze prietenii și familia cu probleme penale și să își recompenseze aliații care au mințit pentru el cu grațieri. Joi a venit al doilea val de grațieri, scrie BBC, după ce cu o zi în urmă președintele în funcție al SUA a decis să își salveze o serie de aliați acuzați de fapte de corupție și sperjur, dar și pe câțiva criminali de…

Mai mult

Iohannis: Nu vom introduce restricții noi de Sărbători, cele în vigoare rămân

Iohannis: Nu vom introduce restricții noi de Sărbători, cele în vigoare rămân

Președintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că de Sărbători nu se vor introduce restricții noi, cele de până acum rămânând în vigoare. „Pandemia, din păcate, e cu noi, chiar dacă în ultimele zile avem relativ mai puține persoane infectate. Dragi români, vă rog să vă feriți de boală și să-i feriți și pe ceilalți. Nu-i de joacă. Nu vom introduce restricții noi de Sărbători, dar restricții în vigoare acum rămân toate în vigoare. Sunt obligatorii,…

Mai mult

Noul Guvern a depus jurământul

Noul Guvern a depus jurământul

Guvernul Cîțu a fost învestit prin votul Parlamentului, după o zi de audieri și dezbateri în plen. Dezbaterile au fost unele aprinse, cu huiduieli și replici dure între Opoziție și Putere. Miniștrii noului Cabinet au depus jurământul la Palatul Cotroceni. „Vă felicit și vă doresc mult succes și multă energie și ambiție pentru realizarea tuturor obiectivelor și proiectelor pe care vi le-ați propus prin programul de guvernare”, le-a spus Klaus Iohannis noilor miniștri. „Oamenilor, cetățenilor…

Mai mult

A murit Doina Păuleanu

A murit Doina Păuleanu

La ora 6:15 dimineața, pe 23 decembrie, în apropierea Crăciunului, Doina Păuleanu s-a stins. Director al Muzeului de Artă, istoric, critic și un om iubit de constănțeni trecea la cele veșnice. În urma infectării cu COVID-19, a făcut stop cardio-respirator. Informația ne-a fost confirmată de către Mihai Lupu, președintele Consiliului Județean Constanța, proaspăt vindecat de COVID-19. Doina Păuleanu a pierdut lupta cu teribilul virus, iar acum a lăsat un gol imens în comunitate. „A murit…

Mai mult

Messi l-a depășit pe Pele și a stabilit un nou record de goluri marcate pentru un singur club

Messi l-a depășit pe Pele și a stabilit un nou record de goluri marcate pentru un singur club

Argentinianul Lionel Messi a marcat cel de-al 644-lea său gol pentru FC Barcelona, în partida câştigată în deplasare pe terenul formaţiei Valladolid (3-0), marţi seara, în cadrul etapei a 15-a a campionatului de fotbal al Spaniei, devansându-l astfel pe brazilianul Pele în clasamentul all-time al jucătorilor cu cele mai multe goluri reuşite în tricoul unui singur club. Messi îl egalase pe „Regele Pele” sâmbătă, când a înscris pentru Barca în remiza cu Valencia (2-2), însă…

Mai mult

Alexei Navalnîi a fost otrăvit cu Noviciok pus în lenjeria intimă

Alexei Navalnîi a fost otrăvit cu Noviciok pus în lenjeria intimă

Un agent rus trimis să-l urmărească pe liderul opoziției, Alexei Navalnîi, a dezvăluit cum a fost otrăvit acesta în august – neorotoxina letală Noviciok i-a fost plantată în lenjeria intimă. Dezvăluirea uimitoare a unui agent care face parte dintr-o echipă de elită a FSB a venit într-o convorbire telefonică lungă, ca urmare a demascării acestei unității de către CNN și site-ului de investigații Bellingcat, săptămâna trecută. Konstantin Kudryavtsev a vorbit și despre alte persoane implicate…

Mai mult

Capitolul Justiție în programul de guvernare al Cabinetului Cîțu

Capitolul Justiție în programul de guvernare al Cabinetului Cîțu

Programul de guvernare al Guvernului Cîțu conține la capitolul justiție, un domeniu care va fi condus de deputatul USR Plus Stelian Ion, o serie de priorități printre care se numără revizuirea Constituției, în sensul implementării inițiativei ”Fără penali în funcții publice” și a referendumului din 2019; anularea modificărilor nocive aduse de PSD, ALDE și UDMR legilor justiției în perioada Dragnea; desființarea Secției speciale de investigare a magistraților și înființarea unei structuri de parchet care să…

Mai mult

Epidemiologul Anthony Fauci a fost vaccinat împotriva COVID

Epidemiologul Anthony Fauci a fost vaccinat împotriva COVID

Anthony Fauci, cel mai cunoscut epidemiolog american și director al Institutului Național de Sănătate din Statele Unite s-a vaccinat anti-COVID. Și nu oricum. La fel ca președintele ales Joe Biden, Fauci a fost inoculat cu prima doză de ser antiviral în fața camerelor de filmat. Înainte de injecția cu serul Moderna, epidemiologul a explicat care sunt motivele pentru care vaccinarea este importantă pentru el. „Ei bine, pentru mine, vaccinul este important din două motive. Primul…

Mai mult
1 264 265 266 267 268 766