Streamuri Radio Clasic

Evenimente

Începe Festivalul de Film „Cinepolitica”

Evenimente 13:01

Competiția celei de-a șaptea ediții a Festivalului Internațional de Film Cinepolitica (18 – 22 aprilie, București) reunește cele mai noi și premiate filme cu temă politică, de la propunerea Bulgariei la Oscar până la Marele Premiu al Juriului pentru documentar la Sundance.

Corupție în Balcani, jihadism transmis din tată-n fiu, negocieri istorice și supraviețuirea în Berlinul nazist sunt temele abordate în patru din cele șapte filme din competiția Cinepolitica.

Gloria” / “Glory”, filmul tandemului bulgar Kristina Grozeva și Petar Valchanov, multipremiat la festivaluri de film importante din Europa, precum Locarno sau TIFF, este o parabolă socială ce explorează corupția, diferențele de clasă și prăpastia dintre zonele urbane și cele rurale din Bulgaria contemporană.

Asemănat de publicația britanică The Guardian cu naturalismul pesimist al cinemaului românesc și apreciat pentru montajul de tip documentar, “Gloria”, un film inspirat dintr-un caz real prezentat de presa bulgară, ne arată cum un muncitor bâlbâit și binevoitor ajunge peste noapte victima sistemului corupt din țara vecină. Filmul a fost propunerea Bulgariei la Oscar în 2018.

Trailerul este disponibil aici.

Câștigător al Marele Premiu al Juriului la Sundance, “Of Fathers and Sons”, documentarul regizorului sirian de origine kurdă Talal Derki, ne face părtași într-un mod brutal la intimitatea unei familii de fundamentaliști islamici. Văzut de The Hollywod Reporter drept “o privire intimă asupra răspândirii jihadismului radical” și lipsit total de apariții feminine, “Of Fathers and Sons” urmărește drama copiilor ale căror povești de noapte bună sunt povești cu martiri ai războiului contra forțelor lui Assad.

Trailerul poate fi accesat aici.

Tot din selecția Sundance 2018 vine și “The Oslo Diaries”, documentar regizat de Mor Loushy și Daniel Sivan, care ne prezintă culisele acordului de pace istoric dintre Israel și Palestina, semnat în 1992, în secret, la Oslo. Filmul, deja achiziționat de HBO, abundă în înregistrări de arhivă, imagini care nu au mai fost difuzate, reconstituiri și interviuri cu oameni cheie ai acelor vremuri, cum ar fi președintele Shimon Peres.

Trailerul este disponibil aici.

The Invisibles”, o docu-drama germană regizată de Claus Raefle și filmată Joerg Widmer, care a semnat imaginea și pentru “Pina” și “Tree of Life”, ne spune povestea a patru tineri evrei care au supraviețuit în Berlinul nazist utilizând identități false. Dramatizarea poveștile celor patru subiecți face din “The Invisbles” un hibrid de documentar și dramă elaborată.

Trailerul poate fi accesat aici.

Mai multe detalii pe: www.cinepolitica.ro

Facebook: http://www.facebook.com/cinepolitica.filmfestival

Evenimente 1 an ago

Turneul „West Meets East 2025: Rapsodie Indo-Română” – un tribut cultural între Orient și Occident

Seria de concerte West Meets East revine în România în 2025 cu o nouă...

Evenimente 1 an ago

Musical Extravaganza – cu tenorul Ștefan von Korch și invitați de marcă

Concertele Musical Extravaganza continuă în lunile octombrie, noiembrie şi decembrie cu programe deosebite, cu...

Evenimente 1 an ago

S-au pus în vânzare biletele pentru Festivalul 25 DE ORE DE TEATRU NON-STOP

Douăzeci de evenimente (dintre care două online) comprimate pe parcursul a mai bine de...

Evenimente 1 an ago

Festivalul Internațional de Poezie București – Ediția a XIV-a începe cu o conferință despre limba română susținută de Marco Lucchesi

Luni, 11 septembrie, debutează cea de-a XIV-a ediție a Festivalului Internațional de Poezie București...

Evenimente 1 an ago

Modă sustenabilă la BalKaniK Festival cu „D*efectele Mătușii”

„D*efectele Mătușii”, cunoscut pentru promovarea sustenabilității în modă și pentru abordarea sa originală în...

Evenimente 1 an ago

Palatul Bragadiru: muzică interbelică şi teatru pe 29 şi 31 August şi 1 Septembrie

Palatul Bragadiru propune iubitorilor de frumos concerte attractive şi întâlniri memorabile cu nume mari...

Evenimente 1 an ago

Din Napoli în Micul Paris 

O seară de „dolce vita” – cam așa s-ar putea rezuma concertul Din Napoli...

Evenimente 1 an ago

Proiectul cultural ,,Post-Digital Extensions” conectează tinerii artiști români cu scena internațională

Asociația Culturală Marginal a lansat proiectul Post-Digital Extensions, ce adaptează o serie de lucrări...

Evenimente 1 an ago

Festival medieval la Făgăraș

În weekendul 23-25 august 2024, la Făgăraș va avea loc o nouă ediție a...

Evenimente 2 ani ago

Turneul Lights & Shadows: O călătorie artistică interdisciplinară

Andrei Irimia și colegii săi, Răzvan Păun și Thibault Solorzano, anunță cu entuziasm o...

Evenimente 2 ani ago

Ediția a VII-a a Academiilor ‘MUSICA KRONSTADT’ aduce elitele muzicii clasice la Brașov

În perioada 4-11 august, Brașovul va deveni centrul mondial al muzicii clasice datorită ediției...

Evenimente 2 ani ago

Străzi deschise, București – Promenadă urbană se suspendă în acest weekend

În weekendul 13-14 iulie, ținând cont de temperaturile ridicate, bucureștenii și turiștii pot opta...

Evenimente 2 ani ago

Funghi Forum Gourmet: un eveniment culinar unic la Sovata

În perioada 12-15 iulie, orașul-stațiune Sovata va găzdui un eveniment culinar deosebit sub genericul...

Evenimente 2 ani ago

Peste 2.000 de motocicliști participă la întâlnirea internațională Moto Rock Fest la Băile Fortyogo

La sfârșitul acestei săptămâni, Băile Fortyogo de lângă municipiul Târgu Secuiesc vor găzdui cea...

Evenimente 2 ani ago

Pink Martini va concerta la Braşov, pe 20 iulie

Renumita formaţie americană Pink Martini va concerta la Braşov, pe 20 iulie, pe scena...

Evenimente 2 ani ago

Ed Sheeran va concerta la București pe o scenă rotativă de 360 de grade

Ed Sheeran va concerta la Arena Națională din București pe 24 august, promițând o...

Evenimente 2 ani ago

Evenimente la mare în mini-vacanța de 1 Mai

În așteptarea mini-vacanței de 1 Mai, care anul acesta coincide cu sărbătorile pascale ortodoxe,...

Evenimente 2 ani ago

Teodora Brody-Enache revine pe scena Bucureșteană cu UNIFYING WORLDS

Teodora Brody-Enache, prima artistă care a dat voce Rapsodiilor compuse de George Enescu, revine...

Evenimente 2 ani ago

Săptămâna Modei de la Londra sărbătorește 40 de ani în ciuda recesiunii din Marea Britanie

La doar câteva ore după ce Caroline Rush, directorul executiv al Consiliului Britanic al...

Evenimente 2 ani ago

Cătălin Răducanu îmbină clasicul, jazzul și folclorul într-un recital inedit la ICR Londra

ICR Londra va găzdui joi seara, 1 februarie 2024, un eveniment muzical de excepție...

Evenimente 2 ani ago

Gala Premiilor Emmy 2024: „Succesiunea” și „Râca” printre marile câștigătoare

În noaptea de 16 ianuarie 2024, lumea televiziunii americane și-a celebrat cele mai remarcabile...

Evenimente 2 ani ago

Franz Beckenbauer a murit

Franz Beckenbauer, legendă a fotbalului german si mondial, a decedat la vârsta de 78...

Evenimente 2 ani ago

Premieră mondială la Opera Națională București: „Oedipe” de George Enescu

Opera Națională București (ONB) se pregătește să găzduiască o premieră de nivel mondial a...

Evenimente 2 ani ago

Evenimentele muzicale ale săptămânii la Festivalul de Muzică Veche București

Festivalul de Muzică Veche București anunță și pentru această săptămână o experiență muzicală de...