Streamuri Radio Clasic

Evenimente

Corul Regal – Concert aniversar

Evenimente 11:02

Corul Regal, ansamblu cameral de tineret aflat sub Înaltul Patronaj al Alteţei Sale Regale Principele Radu al României, format din tineri muzicieni, studenţi ai Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, vă invită marţi, 19 iulie 2016, ora 19:00, în Sala Mare a Ateneului Român, la un concert aniversar dedicat celor 4 ani de existenţă ai ansamblului. De asemenea, evenimentul reprezintă şi un omagiu adus Familiei Regale a României, cu ocazia Jubileului de 150 ani.

Evenimentul se va desfășura în prezența Alteței Sale Regale Principele Radu al României. Alături de Corul Regal şi dirijorul Eduard Dinu veţi avea plăcerea de a asculta prestaţia unora dintre cei mai talentați și promițători tineri artiști români ai momentului, precum sopranele Daniela Bucșan și Arlinda Morava, pianiştii Valentin Malaneţchi, Iulian Ochescu, Daniel Dascălu, harpista Iuliana Roșca şi percuţionistul George Iacob. Corul Regal va fi acompaniat la pian de Răzvan Apetrei.

Repertoriul ales este unul aniversar – o paletă multicoloră de stiluri şi sonorităţi, de la Renaștere la creații contemporane, de la cameral la vocal-simfonic, dar şi o serie de momente surpriză.

Evenimentul se va bucura de prezența Orchestrei Academica, condusă de dirijorul Răzvan Apetrei, care alături de Corul Regal, soprana Daniela Bucșan, mezzosoprana Antonia Cosmina Stancu, tenorul George Ionuț Vîrban și basul Iustinian Zetea vor interpreta monumentala Misă a Încoronării în Do major, KV 317 de Wolfgang Amadeus Mozart, în semn de omagiu pentru cei 150 ani ai Coroanei Române.

Corul Regal, în cei 4 ani de activitate, a reuşit să se facă remarcat în peisajul muzical românesc prin calitatea şi originalitatea apariţiilor sale scenice, dar şi prin înalta ţinută morală şi profesională pe care tânărul colectiv şi le-a propus ca etalon, încă de la înfiinţare. Tânărul ansamblu are ca scop principal promovarea muzicii culte româneşti, atât prin abordarea creaţiei compozitorilor consacraţi, cât şi prin prezentarea în primă audiţie a lucrărilor muzicale contemporane. De asemenea, acesta susţine şi repertorii variate ce cuprind lucrări din întreaga istorie a muzicii universale. În plus, ansamblul doreşte să promoveze arta corală în rândul publicului românesc și urmăreşte creșterea vizibilității artei corale românești la nivel european și mondial. Concertul inaugural al Corului Regal a avut loc în data de 6 iulie 2012, în Sala Regilor din incinta Palatului Elisabeta, în prezenţa Alteţelor Lor Regale Principesa Moştenitoare Margareta a României şi Principele Radu al României.

Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poștei Române, rețeaua de magazine Germanos și Inmedio semnalizate Bilete.ro și la Ateneul Român.

Evenimente 1 an ago

Turneul „West Meets East 2025: Rapsodie Indo-Română” – un tribut cultural între Orient și Occident

Seria de concerte West Meets East revine în România în 2025 cu o nouă...

Evenimente 1 an ago

Musical Extravaganza – cu tenorul Ștefan von Korch și invitați de marcă

Concertele Musical Extravaganza continuă în lunile octombrie, noiembrie şi decembrie cu programe deosebite, cu...

Evenimente 1 an ago

S-au pus în vânzare biletele pentru Festivalul 25 DE ORE DE TEATRU NON-STOP

Douăzeci de evenimente (dintre care două online) comprimate pe parcursul a mai bine de...

Evenimente 1 an ago

Festivalul Internațional de Poezie București – Ediția a XIV-a începe cu o conferință despre limba română susținută de Marco Lucchesi

Luni, 11 septembrie, debutează cea de-a XIV-a ediție a Festivalului Internațional de Poezie București...

Evenimente 1 an ago

Modă sustenabilă la BalKaniK Festival cu „D*efectele Mătușii”

„D*efectele Mătușii”, cunoscut pentru promovarea sustenabilității în modă și pentru abordarea sa originală în...

Evenimente 1 an ago

Palatul Bragadiru: muzică interbelică şi teatru pe 29 şi 31 August şi 1 Septembrie

Palatul Bragadiru propune iubitorilor de frumos concerte attractive şi întâlniri memorabile cu nume mari...

Evenimente 1 an ago

Din Napoli în Micul Paris 

O seară de „dolce vita” – cam așa s-ar putea rezuma concertul Din Napoli...

Evenimente 1 an ago

Proiectul cultural ,,Post-Digital Extensions” conectează tinerii artiști români cu scena internațională

Asociația Culturală Marginal a lansat proiectul Post-Digital Extensions, ce adaptează o serie de lucrări...

Evenimente 1 an ago

Festival medieval la Făgăraș

În weekendul 23-25 august 2024, la Făgăraș va avea loc o nouă ediție a...

Evenimente 2 ani ago

Turneul Lights & Shadows: O călătorie artistică interdisciplinară

Andrei Irimia și colegii săi, Răzvan Păun și Thibault Solorzano, anunță cu entuziasm o...

Evenimente 2 ani ago

Ediția a VII-a a Academiilor ‘MUSICA KRONSTADT’ aduce elitele muzicii clasice la Brașov

În perioada 4-11 august, Brașovul va deveni centrul mondial al muzicii clasice datorită ediției...

Evenimente 2 ani ago

Străzi deschise, București – Promenadă urbană se suspendă în acest weekend

În weekendul 13-14 iulie, ținând cont de temperaturile ridicate, bucureștenii și turiștii pot opta...

Evenimente 2 ani ago

Funghi Forum Gourmet: un eveniment culinar unic la Sovata

În perioada 12-15 iulie, orașul-stațiune Sovata va găzdui un eveniment culinar deosebit sub genericul...

Evenimente 2 ani ago

Peste 2.000 de motocicliști participă la întâlnirea internațională Moto Rock Fest la Băile Fortyogo

La sfârșitul acestei săptămâni, Băile Fortyogo de lângă municipiul Târgu Secuiesc vor găzdui cea...

Evenimente 2 ani ago

Pink Martini va concerta la Braşov, pe 20 iulie

Renumita formaţie americană Pink Martini va concerta la Braşov, pe 20 iulie, pe scena...

Evenimente 2 ani ago

Ed Sheeran va concerta la București pe o scenă rotativă de 360 de grade

Ed Sheeran va concerta la Arena Națională din București pe 24 august, promițând o...

Evenimente 2 ani ago

Evenimente la mare în mini-vacanța de 1 Mai

În așteptarea mini-vacanței de 1 Mai, care anul acesta coincide cu sărbătorile pascale ortodoxe,...

Evenimente 2 ani ago

Teodora Brody-Enache revine pe scena Bucureșteană cu UNIFYING WORLDS

Teodora Brody-Enache, prima artistă care a dat voce Rapsodiilor compuse de George Enescu, revine...

Evenimente 2 ani ago

Săptămâna Modei de la Londra sărbătorește 40 de ani în ciuda recesiunii din Marea Britanie

La doar câteva ore după ce Caroline Rush, directorul executiv al Consiliului Britanic al...

Evenimente 2 ani ago

Cătălin Răducanu îmbină clasicul, jazzul și folclorul într-un recital inedit la ICR Londra

ICR Londra va găzdui joi seara, 1 februarie 2024, un eveniment muzical de excepție...

Evenimente 2 ani ago

Gala Premiilor Emmy 2024: „Succesiunea” și „Râca” printre marile câștigătoare

În noaptea de 16 ianuarie 2024, lumea televiziunii americane și-a celebrat cele mai remarcabile...

Evenimente 2 ani ago

Franz Beckenbauer a murit

Franz Beckenbauer, legendă a fotbalului german si mondial, a decedat la vârsta de 78...

Evenimente 2 ani ago

Premieră mondială la Opera Națională București: „Oedipe” de George Enescu

Opera Națională București (ONB) se pregătește să găzduiască o premieră de nivel mondial a...

Evenimente 2 ani ago

Evenimentele muzicale ale săptămânii la Festivalul de Muzică Veche București

Festivalul de Muzică Veche București anunță și pentru această săptămână o experiență muzicală de...