Streamuri Radio Clasic

Evenimente

Două ecranizări ale cărţii „Dracula”, proiectate la MNAR

Evenimente 11:59

În ton cu expoziţia „Noul Romantism Negru”, Muzeul Naţional de Artă al României (MNAR) organizează, în cadrul nocturnelor muzeale, două proiecţii ale ecranizărilor cărţii lui Bram Stoker, „Dracula”. Prima dintre acestea, „Nosferatu: Phantom der Nacht” (1979), regizat de Werner Herzog, va fi proiectată sâmbătă, pe 29 iulie, de la ora 19.30.

Difuzarea filmelor se va realiza într-un cadru neconvenţional, prin proiecţia lor în aer liber şi printr-un aranjament inedit al spaţiului de vizionare, anunţă organizatorii.

Ecranizarea lui Murnau din 1922 a poveştii „vampirului” din Carpaţi şi versiunea lui Herzog din 1979, vin să lărgească şi să întregească incursiunea în ceea ce curatorul, Christoph Tannert, a identificat ca fiind „noul romantism negru”.

După aproape 60 de ani, „Nosferatu” lui Herzog este o versiune a lui Murnau mai ireală, mai puţin stilizată asupra subiectului „vampir”. Producţia lui Herzog a fost foarte bine primită de critici şi public poate şi datorită distribuţiei formată din actori vedetă ai acelei decade, precum Klaus Kinski, Isabelle Adjani, Bruno Ganz sau Roland Topor.

„Nosferatu” lui Murnau va fi proiectat pe 27 august, de la ora 21.30. Pelicula lui Murnau este unul dintre cele mai cunoscute filme ale epocii filmului mut, filmul de groază care prin arta expresionistă a conturat teme gotice şi romantice inspirate dintr-o adaptare neautorizată a romanului „Dracula”, de Bram Stoker.

 

 

Evenimente 1 an ago

Turneul „West Meets East 2025: Rapsodie Indo-Română” – un tribut cultural între Orient și Occident

Seria de concerte West Meets East revine în România în 2025 cu o nouă...

Evenimente 1 an ago

Musical Extravaganza – cu tenorul Ștefan von Korch și invitați de marcă

Concertele Musical Extravaganza continuă în lunile octombrie, noiembrie şi decembrie cu programe deosebite, cu...

Evenimente 1 an ago

S-au pus în vânzare biletele pentru Festivalul 25 DE ORE DE TEATRU NON-STOP

Douăzeci de evenimente (dintre care două online) comprimate pe parcursul a mai bine de...

Evenimente 1 an ago

Festivalul Internațional de Poezie București – Ediția a XIV-a începe cu o conferință despre limba română susținută de Marco Lucchesi

Luni, 11 septembrie, debutează cea de-a XIV-a ediție a Festivalului Internațional de Poezie București...

Evenimente 1 an ago

Modă sustenabilă la BalKaniK Festival cu „D*efectele Mătușii”

„D*efectele Mătușii”, cunoscut pentru promovarea sustenabilității în modă și pentru abordarea sa originală în...

Evenimente 1 an ago

Palatul Bragadiru: muzică interbelică şi teatru pe 29 şi 31 August şi 1 Septembrie

Palatul Bragadiru propune iubitorilor de frumos concerte attractive şi întâlniri memorabile cu nume mari...

Evenimente 1 an ago

Din Napoli în Micul Paris 

O seară de „dolce vita” – cam așa s-ar putea rezuma concertul Din Napoli...

Evenimente 1 an ago

Proiectul cultural ,,Post-Digital Extensions” conectează tinerii artiști români cu scena internațională

Asociația Culturală Marginal a lansat proiectul Post-Digital Extensions, ce adaptează o serie de lucrări...

Evenimente 1 an ago

Festival medieval la Făgăraș

În weekendul 23-25 august 2024, la Făgăraș va avea loc o nouă ediție a...

Evenimente 2 ani ago

Turneul Lights & Shadows: O călătorie artistică interdisciplinară

Andrei Irimia și colegii săi, Răzvan Păun și Thibault Solorzano, anunță cu entuziasm o...

Evenimente 2 ani ago

Ediția a VII-a a Academiilor ‘MUSICA KRONSTADT’ aduce elitele muzicii clasice la Brașov

În perioada 4-11 august, Brașovul va deveni centrul mondial al muzicii clasice datorită ediției...

Evenimente 2 ani ago

Străzi deschise, București – Promenadă urbană se suspendă în acest weekend

În weekendul 13-14 iulie, ținând cont de temperaturile ridicate, bucureștenii și turiștii pot opta...

Evenimente 2 ani ago

Funghi Forum Gourmet: un eveniment culinar unic la Sovata

În perioada 12-15 iulie, orașul-stațiune Sovata va găzdui un eveniment culinar deosebit sub genericul...

Evenimente 2 ani ago

Peste 2.000 de motocicliști participă la întâlnirea internațională Moto Rock Fest la Băile Fortyogo

La sfârșitul acestei săptămâni, Băile Fortyogo de lângă municipiul Târgu Secuiesc vor găzdui cea...

Evenimente 2 ani ago

Pink Martini va concerta la Braşov, pe 20 iulie

Renumita formaţie americană Pink Martini va concerta la Braşov, pe 20 iulie, pe scena...

Evenimente 2 ani ago

Ed Sheeran va concerta la București pe o scenă rotativă de 360 de grade

Ed Sheeran va concerta la Arena Națională din București pe 24 august, promițând o...

Evenimente 2 ani ago

Evenimente la mare în mini-vacanța de 1 Mai

În așteptarea mini-vacanței de 1 Mai, care anul acesta coincide cu sărbătorile pascale ortodoxe,...

Evenimente 2 ani ago

Teodora Brody-Enache revine pe scena Bucureșteană cu UNIFYING WORLDS

Teodora Brody-Enache, prima artistă care a dat voce Rapsodiilor compuse de George Enescu, revine...

Evenimente 2 ani ago

Săptămâna Modei de la Londra sărbătorește 40 de ani în ciuda recesiunii din Marea Britanie

La doar câteva ore după ce Caroline Rush, directorul executiv al Consiliului Britanic al...

Evenimente 2 ani ago

Cătălin Răducanu îmbină clasicul, jazzul și folclorul într-un recital inedit la ICR Londra

ICR Londra va găzdui joi seara, 1 februarie 2024, un eveniment muzical de excepție...

Evenimente 2 ani ago

Gala Premiilor Emmy 2024: „Succesiunea” și „Râca” printre marile câștigătoare

În noaptea de 16 ianuarie 2024, lumea televiziunii americane și-a celebrat cele mai remarcabile...

Evenimente 2 ani ago

Franz Beckenbauer a murit

Franz Beckenbauer, legendă a fotbalului german si mondial, a decedat la vârsta de 78...

Evenimente 2 ani ago

Premieră mondială la Opera Națională București: „Oedipe” de George Enescu

Opera Națională București (ONB) se pregătește să găzduiască o premieră de nivel mondial a...

Evenimente 2 ani ago

Evenimentele muzicale ale săptămânii la Festivalul de Muzică Veche București

Festivalul de Muzică Veche București anunță și pentru această săptămână o experiență muzicală de...