Streamuri Radio Clasic

Evenimente

FEST(in) pe Bulevard ediția a VI-a

Evenimente 13:23

Primăria Municipiului București, prin Teatrul Nottara, organizează cea de-a VI-a ediție a Festivalului Internaţional de Teatru FEST(in) pe Bulevard, în perioada 12 – 21 octombrie 2018.

În acest an, FEST(in) pe Bulevard se desfășoară în trei etape:

27 aprilie – 6 mai: Secțiunea PLANETA SHAKESPEARE (Invitați de onoare); în parteneriat cu Teatrul Național Marin Sorescu din Craiova și cu Fundația Shakespeare. (În cadrul acestei secțiuni, pe cele două scene ale Teatrului Nottara, s-au jucat, cu mult succes, șase spectacole selecționate în cadrul celei de-a XI-a ediții a Festivalului Shakespeare: cinci producții invitate din: Europa (Marea Britanie), Asia (Coreea de Sud), Africa (Africa de Sud), Australia și Statele Unite ale Americii și o producție a Teatrului Nottara.);

12 – 21 oct.: FEST(in) pe Bulevard, ediţia a VI-a – secțiuni de tradiție;

21 – 22 noiembrie: Secțiunea MultiArt EXIT (secțiune organizată în colaborare cu Administrația Națională a Penitenciarelor).

În perioada 12 – 21 octombrie, FEST(in) pe Bulevard va cuprinde peste 30 de producții scenice, grupate în mai multe secțiuni, la care participă artiști din nouă țări: România, Franța, Germania, Republica Moldova, Bulgaria, Rusia, Italia, Serbia, Kazahstan.

Conceptul festivalului aparține teatrologului Marinela Țepuș.

Selecția spectacolelor a fost realizată de către Narcisa Mocanu (curator teatral), Raluca Rădulescu (jurnalist teatral), Marinela Țepuș (teatrolog).

Juriul Secțiunii Criza comunicării este format din personalități ale teatrului românesc: Emil Boroghină (actor, Directorul fondator al Festivalului Internațional Shakespeare din Craiova, președintele Fundației Shakespeare), dr. Roxana Croitoru (critic de teatru), Irina Ionescu (teatrolog), prof.univ.dr. Doina Modola (critic de teatru), Doru Mareș (critic de teatru) .

Secțiuni de tradiție:

– Criza comunicării – secțiune competitivă, în cadrul căreia vor fi supuse atenției spectatorilor producții a căror temă este comunicarea

– Bulevardul Comediei – secțiune competitivă, care vă propune spectacole de mare succes. Juriul va fi alcătuit din cinci membri aleși din public;

– Premiere în FEST(in) – cele mai noi producții ale Teatrului Nottara, altele decât cele legate de temele celorlalte secțiuni;

– Invitați speciali – producții de bună calitate și de succes, care aparțin unor teatre partenere și care completează, prin temele abordate, tematicile Festivalului;

– Multi Art EXIT – festivalul de teatru pentru persoane private de libertate a devenit una dintre secțiunile festivalului în anul 2015. Se va desfășura în zilele de 21 și 22 noiembrie;

– In memoriam- dedicată unor personalități teatrale dispărute, care au avut o contribuție importantă la evoluția teatrului românesc.

Manifestarea mai cuprinde evenimente conexe: colocvii, spectacole-lectură pe texte adecvate temei centrale, discuții cu publicul după reprezentații, evenimente stradale, lansări de carte (de teatru), expoziții de fotografie de teatru, întâlnirile AICT.RO, aniversări ale unor personalități teatrale.

Selecția spectacolelor care vor participa la cea de-a VI-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru – Fest(in) pe Bulevard, 2018

Selecționeri: Narcisa Mocanu (curator teatral), Raluca Rădulescu (jurnalist teatral), Marinela Țepuș (teatrolog)

Secțiunea CRIZA COMUNICĂRII

Teatrul Municipal, Baia Mare

Dragă doamnă profesoară de Ludmila Razumovskaia

traducerea: Lia Crișan, Tudor Steriade,

regia: Andrei Măjeri, scenografia: Irina Chirilă, coregrafia: Raul Hotcaș

durata: 1h 25 min

Teatrul Maghiar de Stat, Cluj

Ilegitim, adaptarea scenică: Adrian Sitaru, după un text colectiv de Adrian Sitaru și Alina Grigore, traducerea în limba maghiară: Andor Horváth,

regia: Adrian Sitaru, scenografia: Carmencita Brojboiu

durata: 1h 30 min

Focus: teatrul maghiar din România (în parteneriat cu Institutul Balassi)

Theater an der Parkaue, Berlin, Germania

Language of the Water (Limbajul apei) de Sarah Crossan

dramaturgia: Eva Stöhr,

regia și decorul: Sylvia Sobottka, costumele: Mascha Mihoa Bischoff,

coregrafia: Hanna Hegenscheidt

durata: 1h

Bitef Dance Company, Belgrad, Serbia

Room for Revolution (Camera Revoluţiei)

dramaturgia: Igor Koruga,

conceptul și coregrafia: Isidora Stanišić, scenografia: Ljubomir Radivojević,

muzica: Darja Ianošević

durata: 1h

Teatrul Odeon, București

Gardenia de Elżbieta Chowaniec, traducerea: Luiza Săvescu,

regia: Zoltán Balázs, decorul: Constantin Ciubotariu, costumele: Andrada Chiriac

durata: 1h 15 min

(în parteneriat cu Institutul Balassi)

Teatrul Maria Filotti, Brăila

Tartuffe de Molière, traducerea: Doru Mareș,

regia și versiunea scenică: Alexandru Mâzgăreanu,

decorul: Andrada Chiriac, costumele: Alexandra Mâzgăreanu,

muzica: Alexandru Dan Suciu

durata: 1h 45 min

Compania StarTDramaLab Petropavlovsk, Kazahstan

86”, creație colectivă coordonată de Farhat Mildalali

regia și scenografia: Farhat Mildalali, coregrafia: Shyryn Mustafina,

compozitor: Rahat Terezhan

durata: 50 min

Studio M, Sfântu Gheorghe

Lift – boys will be boys

coregrafia și muzica: Ferenc Fehér

durata: 45 min

Focus: teatrul maghiar din România (în parteneriat cu Institutul Balassi)

Compania Dialog Dance, Kostroma, Rusia

the_Marusya

un spectacol de Aleksandr Andriașkin

durata: 1h 10 min

Teatrul Nottara, București

Hamlet ȋn sos picant de Aldo Nicolaj, traducerea: Carmen Velcu,

regia: Alexandru Jitea, scenografia: Liliana Cenean

durata: 1h 45 min

Teatrul Tony Bulandra, Târgoviște

Carmen, după Prosper Mérimée

regia și adaptarea: Suren Shahverdyan, scenografia: Mc Ranin,

coregrafia: Hugo Wolff

durata: 1h

Teatrul Maghiar Csiky Gergely, Timișoara, Teatrul Clasic Ioan Slavici, Arad, Teatrul Național, Sombor, Serbia

EXIT de Arpad Schilling și Annamaria Lang, traducerea: Notaris Ludovic,

regia: Schilling Árpád

durata: 1h 40 min (fără pauză)

Focus: teatrul maghiar din România (în parteneriat cu Institutul Balassi)

ABC Company, Bergamo, Italia (în coproducție cu Allegra Brigata Cinematica şi CSC Anymore)

Blackout – In the wonderful world of Uoz (App) / (Amnezie – În lumea minunată a lui Oz – App)

regia şi coregrafia: Serena Marossi, scenografia: Simone Moretti,

muzica originală: Marco Bonati, dansul: Luca Citron și Federica Madeddu,

video: Luca Citron, light design: Simone Moretti
durata: 50 min

Teatrul Tăndărică, București

Scufița roșie, scenariul: Felix Alexa, după Charles Perrault și Frații Grimm,

regia: Felix Alexa, scenografia: Marian Sandu, muzica: Alexei Țurcan

durata: 50 min (fără pauză)

Teatrul Tineretului, Piatra Neamț

Visătorul, după Ian McEwan, traducerea: Dana Crăciun,

spectacol-concert de Ada Milea, scenografia: Alina Herescu,

desenele și animația: Paul Mureșan

durata: 1h

Compania Le Chat Foin, Rouen, Franța

Qui suis je? (Cine sunt eu?) de Thomas Gornet

regia: Yann Dacosta

durata: 1 h

Teatrul pentru Copii și Tineret GONG, Sibiu

Visând glasuri cu texte de Ted Hughes și Lavinia Braniște

regia: Nicoleta Lefter, animația și grafica: Paul Mureșan

compoziția muzicală: Claudiu Urse

durata: 40 min

Secțiunea BULEVARDUL COMEDIEI

Teatrul Nottara, București

Cum vă place de William Shakespeare, traducerea: Petre Grimm,

regia: Alexandru Mâzgăreanu, decorul: Adrian Damian,

costumele: Alexandra Mâzgăreanu, muzica: Alexandru Suciu,

coregrafia: Florin Fieroiu

* durată necunoscută, spectacol în repetiții

Teatrul Fani Tardini, Galați

Uluitoarele numere de singurătate ale lui Edward Gant de Anthony Neilson

traducerea și regia: Dragoș Alexandru Mușoiu, scenografia: Andreea Simona Negrilă, muzica: Eugen Dan Drăgoi

durata: 1h 50 min

Teatrul de Revistă Ginta latină, Chișinău, Republica Moldova

Cherchez la femme, după Ivan Turbincă de Ion Creangă

direcția de scenă: Tudor Țărnă, regia: Anatol Burlacu,

scenografia: Adrian Suruceanu, coregrafia: Victoria Bucun
durata: 1h 45 min

Teatrul Nottara, București

Despre olteni, cu dragoste, după La lilieci de Marin Sorescu

scenariul și regia: Constantin Fugașin, scenografia: Luana Drăgoiescu,

ilustrația muzicală (folclor românesc): Ilie Vorvoreanu

durata: 1h 40 min

Teatrul Național Marin Sorescu, Craiova

Elefantul din cameră de Sarah Ruhl

regia și traducerea: Dragoș Alexandru Mușoiu, decorul: Andreea Simona Negrilă

costumele: Elena Gheorghe, muzica: Tibor Cári

durata: 2h 40 min (cu pauză)

Teatrul de Nord, Trupa Harag György, Satu Mare

Comedia erorilor de William Shakespeare

regia: Bocsárdi László, decorul: Bartha József

costumele: Kiss Zsuzsanna, compozitor: Benedek Zsolt

durata: 2h 40 min (cu pauză)

Focus: teatrul maghiar din România (în parteneriat cu Institutul Balassi)

Secțiunea PREMIERE ÎN FEST(in)

Teatrul Nottara, București

Molière (titlu provizoriu), conceptul și regia: Roman Feodori

scenografia: Olga Nikitina, coregrafia: Aleksandr Andriașkin

muzica originală: Tibor Cári

* durată necunoscută, spectacol în repetiții

Teatrul Nottara, București

Balul sinucigașior, creație colectivă (trupa Splendid: Josiane Balasko, Marie-Anne Chazel, Christian Clavier, Gérard Jugnot, Thierry Lhermittt și Bruno Moynot); traducerea și regia: Iulian Furtună, scenografia: Ioana Pashca,

muzica: Bobo Burlăcianu și Bogdan Marinescu, coregrafia: Mălina Andrei,

consultat magie: Andrei Teașcă

durata: 2h 20 min

Teatrul Nottara, București și Teatrul Clasic Ioan Slavici, Arad

Disputa de Pierre de Marivaux, traducerea: Doru Mareș

regia: Vlad Massaci, scenografia: Iuliana Vîlsan,

coregrafia: Florin Fieroiu, muzica: Vlaicu Golcea

durata: 1h 20 min

Teatrul Nottara, București

Asta-i ciudat! (Păguboșii) de Eugen Rotaru
regia: Diana Lupescu, muzica: Laurențiu Profeta, scenografia: Luana Drăgoiescu

coregrafia: Roxana Colceag, muzica live: Alexandru Prică, Vlad Gălățianu, aranjamentul instrumental: Radu Mihalache

durata: 2h 10 min (cu pauză)

Teatrul Nottara, București

În cădere liberă de Oleg Bogaev, traducerea: Elvira Rîmbu

regia: Alexandru Maftei, decorul: Andrada Chiriac, costumele: Brândușa Ioan,

muzica: Alexandru Suciu, mișcarea scenică: Arcadie Rusu

durata: 1h 30 min

Teatrul Nottara, București

Praf de stele de Norm Foster, traducerea: Claudia Motea

regia: Lucian Sabados, scenografia: Vladimir Turturica, coregrafia: Ioana Marchidan

Durata: 1h 50 min

Teatrul Nottara, București

Thailanda de Dimitris Kechaidis și Eleni Chaviara

traducerea: Claudiu Sfirschi-Lăudat

regia: Alexandru Jitea, decorul: Ștefan Caragiu, costumele: Liliana Cenean

* durată necunoscută, spectacol în repetiții

Secțiunea INVITAȚI SPECIALI

Teatrul Municipal Matei Vișniec, Suceava

3 Surori, după A.P. Cehov

traducerea și adaptarea: Raluca Rădulescu

regia: Catinca Drăgănescu, scenografia: Andreea Simona Negrilă

coregrafia: Simona Deaconescu, Mariana Gavriciuc

Durata: 2h 45 min (cu pauză)

Teatrul Studio, Universitatea de Arte, Târgu-Mureș

Un om ca oricare de Goran Stefanovski

traducerea: Ioana Ieronim,

regia: Mihai Lungeanu, scenografia: Sikó Dorottya-Agota, Katalin Huszár

muzica: Daniel Csikos

durata: 1h 30 min

Teatrul Studio, Universitatea de Arte, Târgu-Mureș

Ce zile frumoase!, după Samuel Beckett, traducerea: Anca Măniuțiu

regia: Radu Olăreanu, scenografia: Măriuca Ignat,

vorbirea scenică: Cristinela Olăreanu, video design-ul: Ovidiu Rusu

durata: 1h 10 min

Teatrul Dramatic și de Păpuși, Vrața, Bulgaria

Zbor de Olga Muhina

regia: prof. Vazkresia Vihrova, scenografia: Zarkov Uzunov,

coregrafia: Rosen Mihailov

durata: 1h 30 min

Evenimente 1 an ago

Turneul „West Meets East 2025: Rapsodie Indo-Română” – un tribut cultural între Orient și Occident

Seria de concerte West Meets East revine în România în 2025 cu o nouă...

Evenimente 1 an ago

Musical Extravaganza – cu tenorul Ștefan von Korch și invitați de marcă

Concertele Musical Extravaganza continuă în lunile octombrie, noiembrie şi decembrie cu programe deosebite, cu...

Evenimente 1 an ago

S-au pus în vânzare biletele pentru Festivalul 25 DE ORE DE TEATRU NON-STOP

Douăzeci de evenimente (dintre care două online) comprimate pe parcursul a mai bine de...

Evenimente 1 an ago

Festivalul Internațional de Poezie București – Ediția a XIV-a începe cu o conferință despre limba română susținută de Marco Lucchesi

Luni, 11 septembrie, debutează cea de-a XIV-a ediție a Festivalului Internațional de Poezie București...

Evenimente 1 an ago

Modă sustenabilă la BalKaniK Festival cu „D*efectele Mătușii”

„D*efectele Mătușii”, cunoscut pentru promovarea sustenabilității în modă și pentru abordarea sa originală în...

Evenimente 1 an ago

Palatul Bragadiru: muzică interbelică şi teatru pe 29 şi 31 August şi 1 Septembrie

Palatul Bragadiru propune iubitorilor de frumos concerte attractive şi întâlniri memorabile cu nume mari...

Evenimente 1 an ago

Din Napoli în Micul Paris 

O seară de „dolce vita” – cam așa s-ar putea rezuma concertul Din Napoli...

Evenimente 1 an ago

Proiectul cultural ,,Post-Digital Extensions” conectează tinerii artiști români cu scena internațională

Asociația Culturală Marginal a lansat proiectul Post-Digital Extensions, ce adaptează o serie de lucrări...

Evenimente 1 an ago

Festival medieval la Făgăraș

În weekendul 23-25 august 2024, la Făgăraș va avea loc o nouă ediție a...

Evenimente 2 ani ago

Turneul Lights & Shadows: O călătorie artistică interdisciplinară

Andrei Irimia și colegii săi, Răzvan Păun și Thibault Solorzano, anunță cu entuziasm o...

Evenimente 2 ani ago

Ediția a VII-a a Academiilor ‘MUSICA KRONSTADT’ aduce elitele muzicii clasice la Brașov

În perioada 4-11 august, Brașovul va deveni centrul mondial al muzicii clasice datorită ediției...

Evenimente 2 ani ago

Străzi deschise, București – Promenadă urbană se suspendă în acest weekend

În weekendul 13-14 iulie, ținând cont de temperaturile ridicate, bucureștenii și turiștii pot opta...

Evenimente 2 ani ago

Funghi Forum Gourmet: un eveniment culinar unic la Sovata

În perioada 12-15 iulie, orașul-stațiune Sovata va găzdui un eveniment culinar deosebit sub genericul...

Evenimente 2 ani ago

Peste 2.000 de motocicliști participă la întâlnirea internațională Moto Rock Fest la Băile Fortyogo

La sfârșitul acestei săptămâni, Băile Fortyogo de lângă municipiul Târgu Secuiesc vor găzdui cea...

Evenimente 2 ani ago

Pink Martini va concerta la Braşov, pe 20 iulie

Renumita formaţie americană Pink Martini va concerta la Braşov, pe 20 iulie, pe scena...

Evenimente 2 ani ago

Ed Sheeran va concerta la București pe o scenă rotativă de 360 de grade

Ed Sheeran va concerta la Arena Națională din București pe 24 august, promițând o...

Evenimente 2 ani ago

Evenimente la mare în mini-vacanța de 1 Mai

În așteptarea mini-vacanței de 1 Mai, care anul acesta coincide cu sărbătorile pascale ortodoxe,...

Evenimente 2 ani ago

Teodora Brody-Enache revine pe scena Bucureșteană cu UNIFYING WORLDS

Teodora Brody-Enache, prima artistă care a dat voce Rapsodiilor compuse de George Enescu, revine...

Evenimente 2 ani ago

Săptămâna Modei de la Londra sărbătorește 40 de ani în ciuda recesiunii din Marea Britanie

La doar câteva ore după ce Caroline Rush, directorul executiv al Consiliului Britanic al...

Evenimente 2 ani ago

Cătălin Răducanu îmbină clasicul, jazzul și folclorul într-un recital inedit la ICR Londra

ICR Londra va găzdui joi seara, 1 februarie 2024, un eveniment muzical de excepție...

Evenimente 2 ani ago

Gala Premiilor Emmy 2024: „Succesiunea” și „Râca” printre marile câștigătoare

În noaptea de 16 ianuarie 2024, lumea televiziunii americane și-a celebrat cele mai remarcabile...

Evenimente 2 ani ago

Franz Beckenbauer a murit

Franz Beckenbauer, legendă a fotbalului german si mondial, a decedat la vârsta de 78...

Evenimente 2 ani ago

Premieră mondială la Opera Națională București: „Oedipe” de George Enescu

Opera Națională București (ONB) se pregătește să găzduiască o premieră de nivel mondial a...

Evenimente 2 ani ago

Evenimentele muzicale ale săptămânii la Festivalul de Muzică Veche București

Festivalul de Muzică Veche București anunță și pentru această săptămână o experiență muzicală de...