Streamuri Radio Clasic

Evenimente

Festivalul de Film şi Istorii Râşnov

Evenimente 12:55

Peste 40 de producţii cinematografice, dintre care opt avanpremiere, vor fi prezentate în cadrul Festivalului de Film şi Istorii Râşnov (FFIR) care se va desfăşura în perioada 20-29 iulie.

Proiecţiile vor putea fi vizionate în cadrul cinematografelor „Amza Pellea” şi al celui în aer liber din Grădina Cetăţii Râşnov, precizează organizatorii evenimentului într-un comunicat de presă.

Lista titlurilor proiectate în avanpremieră la cinematograful Amza Pellea începe sâmbătă, 21 iulie, ora 13,00, cu „Ziua când au murit anii ’60”, documentarul despre mişcările de stradă din Ohio (SUA) împotriva deciziei preşedintelui Richard Nixon de a invada Cambogia şi despre masacrul manifestanţilor de la Universitatea Kent State. De la ora 14,00, pe ecranul cinematografului va rula „Mai ’68, sub pietrele de pavaj…poliţaii!/68, sous les paves…les flics”, un documentar centrat pe unele dintre cele mai puternice demonstraţii civice şi cea mai mare grevă din istoria modernă a Franţei.

„Utoya: 22 iulie”, filmul care a avut un puternic impact atât în rândul spectatorilor, cât şi al presei internaţionale de la Berlinare 2018, va putea fi vizionat la Râşnov înainte de lansarea în cinematografele din România, programată pentru luna august. La şapte ani de la atacul care a şocat Norvegia şi întreaga lume, regizorul Erik Poppe aduce pe ecrane povestea tinerilor care au înfruntat teroarea, confuzia şi durerea zilei de 22 iulie 2011, când Anders Behring Breivik, un extremist norvegian de dreapta, a fost protagonistul a două atentate teroriste pe insula Utoya, din apropierea capitalei norvegiene Oslo, potrivit sursei citate.

De asemenea, în cadrul dezbaterii despre abdicarea regelui Mihai I, pe 22 iulie de la ora 11,00, vor fi prezentate în avanpremieră documentarul „Regele Mihai al României-despre viaţă”, iar pe 29 iulie, la ora 15,00, „Declin şi ascensiune: familii regale în post-socialism”, despre trei familii regale est-europene: Simeon II al Bulgariei von Sachsen-Coburg, Gotha, Nikola II, prinţul coroanei din Muntenegru şi Mihai I al României.

Potrivit aceleiaşi surse, în Grădina Cetăţii Râşnov, Festivalul de Film şi Istorii Râşnov a pregătit proiecţii în aer liber ale celor mai de succes filme cu subiect istoric din ultimul an. Pe 20 iulie, de la 21,20, se proiectează „Moartea lui Stalin/The death of Stalin”, filmul scoţianului Armando Iannucci, care spune, cu tot umorul de rigoare, povestea zilelor de derută şi confuzie din Rusia imediat după moartea lui Stalin, din 5 martie 1953.

Pe 21 iulie, de la ora 21,30, va putea fi vizionată pelicula franceză „La revedere acolo sus/Au revoir la-haut„, o comedie noir despre doi supravieţuitori ai Primului Război Mondial, recompensată cu cinci premii Cesar 2018, printre care cea mai bună regie şi cel mai bun scenariu adaptat.

Printre momentele principale ale festivalului se numără proiecţia specială a capodoperei lui Lucian Pintilie – „Reconstituirea”, aceasta fiind programată pentru 22 iulie, de la ora 19,30. Actorii Ileana Popovici, George Mihăiţă şi Vladimir Găitan vor fi prezenţi pe durata proiecţiei speciale, la jumătate de secol de la debutul filmărilor, menţionează documentul citat.

„Ziua decisivă/Darkest Hour”, filmul care i-a adus Oscarul lui Gary Oldman pentru interpretarea rolului lui Winston Churchill, va putea fi vizionat pe 23 iulie la Cetatea Râşnov. Filmul vorbeşte despre câteva dintre momentele cruciale din cariera lui Churchill, momente care au coincis cu evenimente cruciale ale Europei şi ale lumii libere, în general. Pe 28 iulie, de la 21,40, va fi proiectat „Dunkirk”, capodopera lui Christopher Nolan recompensată cu Oscar în 2018, despre Miracolul de la Dunkirk (cunoscută şi sub numele de Operaţiunea Dynamo) din mai 1940.

Dunkirk este numele cu care a intrat în istorie operaţiunea de salvare ordonată de premierul britanic, Winston Churchill, a circa 330.000 de soldaţi aliaţi care erau încercuiţi de armata nazistă pe plajele şi în portul orăşelului Dunkirk din nordul Franţei.

Pentru prima oară în istoria sa de 10 ani, FFIR va avea o competiţie oficială de film, care se va desfăşura sub egida Râşnov Film Society. Deschisă filmelor documentare produse în ultimii doi ani, competiţia reuneşte opt titluri din România, Spania, Puerto Rico, Bulgaria, Israel, Polonia şi Italia. Filmele, care vor fi proiectate zilnic în cinematograful „Amza Pellea” între 21 şi 28 iulie, vor relata întâmplări din cel de-al Doilea Război Mondial, din războiul civil spaniol, din timpul revoltelor anti-americane din Puerto-Rico din 1950, cât şi din vieţile oamenilor obişnuiţi din Uniunea Sovietică, respectiv ale misionarilor din Congo.

Evenimente 1 an ago

Turneul „West Meets East 2025: Rapsodie Indo-Română” – un tribut cultural între Orient și Occident

Seria de concerte West Meets East revine în România în 2025 cu o nouă...

Evenimente 1 an ago

Musical Extravaganza – cu tenorul Ștefan von Korch și invitați de marcă

Concertele Musical Extravaganza continuă în lunile octombrie, noiembrie şi decembrie cu programe deosebite, cu...

Evenimente 1 an ago

S-au pus în vânzare biletele pentru Festivalul 25 DE ORE DE TEATRU NON-STOP

Douăzeci de evenimente (dintre care două online) comprimate pe parcursul a mai bine de...

Evenimente 1 an ago

Festivalul Internațional de Poezie București – Ediția a XIV-a începe cu o conferință despre limba română susținută de Marco Lucchesi

Luni, 11 septembrie, debutează cea de-a XIV-a ediție a Festivalului Internațional de Poezie București...

Evenimente 1 an ago

Modă sustenabilă la BalKaniK Festival cu „D*efectele Mătușii”

„D*efectele Mătușii”, cunoscut pentru promovarea sustenabilității în modă și pentru abordarea sa originală în...

Evenimente 1 an ago

Palatul Bragadiru: muzică interbelică şi teatru pe 29 şi 31 August şi 1 Septembrie

Palatul Bragadiru propune iubitorilor de frumos concerte attractive şi întâlniri memorabile cu nume mari...

Evenimente 1 an ago

Din Napoli în Micul Paris 

O seară de „dolce vita” – cam așa s-ar putea rezuma concertul Din Napoli...

Evenimente 1 an ago

Proiectul cultural ,,Post-Digital Extensions” conectează tinerii artiști români cu scena internațională

Asociația Culturală Marginal a lansat proiectul Post-Digital Extensions, ce adaptează o serie de lucrări...

Evenimente 1 an ago

Festival medieval la Făgăraș

În weekendul 23-25 august 2024, la Făgăraș va avea loc o nouă ediție a...

Evenimente 2 ani ago

Turneul Lights & Shadows: O călătorie artistică interdisciplinară

Andrei Irimia și colegii săi, Răzvan Păun și Thibault Solorzano, anunță cu entuziasm o...

Evenimente 2 ani ago

Ediția a VII-a a Academiilor ‘MUSICA KRONSTADT’ aduce elitele muzicii clasice la Brașov

În perioada 4-11 august, Brașovul va deveni centrul mondial al muzicii clasice datorită ediției...

Evenimente 2 ani ago

Străzi deschise, București – Promenadă urbană se suspendă în acest weekend

În weekendul 13-14 iulie, ținând cont de temperaturile ridicate, bucureștenii și turiștii pot opta...

Evenimente 2 ani ago

Funghi Forum Gourmet: un eveniment culinar unic la Sovata

În perioada 12-15 iulie, orașul-stațiune Sovata va găzdui un eveniment culinar deosebit sub genericul...

Evenimente 2 ani ago

Peste 2.000 de motocicliști participă la întâlnirea internațională Moto Rock Fest la Băile Fortyogo

La sfârșitul acestei săptămâni, Băile Fortyogo de lângă municipiul Târgu Secuiesc vor găzdui cea...

Evenimente 2 ani ago

Pink Martini va concerta la Braşov, pe 20 iulie

Renumita formaţie americană Pink Martini va concerta la Braşov, pe 20 iulie, pe scena...

Evenimente 2 ani ago

Ed Sheeran va concerta la București pe o scenă rotativă de 360 de grade

Ed Sheeran va concerta la Arena Națională din București pe 24 august, promițând o...

Evenimente 2 ani ago

Evenimente la mare în mini-vacanța de 1 Mai

În așteptarea mini-vacanței de 1 Mai, care anul acesta coincide cu sărbătorile pascale ortodoxe,...

Evenimente 2 ani ago

Teodora Brody-Enache revine pe scena Bucureșteană cu UNIFYING WORLDS

Teodora Brody-Enache, prima artistă care a dat voce Rapsodiilor compuse de George Enescu, revine...

Evenimente 2 ani ago

Săptămâna Modei de la Londra sărbătorește 40 de ani în ciuda recesiunii din Marea Britanie

La doar câteva ore după ce Caroline Rush, directorul executiv al Consiliului Britanic al...

Evenimente 2 ani ago

Cătălin Răducanu îmbină clasicul, jazzul și folclorul într-un recital inedit la ICR Londra

ICR Londra va găzdui joi seara, 1 februarie 2024, un eveniment muzical de excepție...

Evenimente 2 ani ago

Gala Premiilor Emmy 2024: „Succesiunea” și „Râca” printre marile câștigătoare

În noaptea de 16 ianuarie 2024, lumea televiziunii americane și-a celebrat cele mai remarcabile...

Evenimente 2 ani ago

Franz Beckenbauer a murit

Franz Beckenbauer, legendă a fotbalului german si mondial, a decedat la vârsta de 78...

Evenimente 2 ani ago

Premieră mondială la Opera Națională București: „Oedipe” de George Enescu

Opera Națională București (ONB) se pregătește să găzduiască o premieră de nivel mondial a...

Evenimente 2 ani ago

Evenimentele muzicale ale săptămânii la Festivalul de Muzică Veche București

Festivalul de Muzică Veche București anunță și pentru această săptămână o experiență muzicală de...