Lord of the Dance – Dangerous Games, showul produs de celebrul Michael Flatley, revine în primăvara anului viitor la Sala Palatului din Bucureşti.

„Dangerous Games” este o spectaculoasă punere în scenă a unei binecunoscute şi iubite capodopere, Michael Flatley fiind coregraful şi regizorul proiectului, în timp ce Gerard Fahy s-a ocupat de producţia muzicală. Showul a avut premiera în 2014 la London Palladium, culminând cu aniversarea celor 20 de ani de când Flatley a devenit o senzaţie internaţională. După acest moment a urmat un turneu mondial, cu reprezentaţii ce au avut loc cu sala închisă în ţări precum Canada, Irlanda, Germania, Australia şi, bineînţeles, România. Odată cu acest spectacol, Flatley şi-a mai împlinit un vis: a debutat pe Broadway, unde timp de 8 săptămâni a impresionat şi emoţionat mii de oameni atât prin intermediul dansului, cât şi prin intermediul unor producţii grandioase.