Streamuri Radio Clasic

Evenimente

Săptămâna Comediei la Brașov

Evenimente 17:59

Săptămâna Comediei, unul dintre cele mai îndrăgite și așteptate evenimente culturale ale Brașovului, revine cu multe noutăți și cu un program pe măsură.

În perioada 3-9 iulie 2023 are loc la Brașov cea de-a X-a ediție a festivalului Săptămâna Comediei, eveniment care, începând cu acest an, adaugă o nouă zonă, Parcul Central Nicolae Titulescu, pe lângă cele două spații deja cunoscute publicului brașovean, Teatrul Sică Alexandrescu și Cinema Astra.

Ada Milea deschide seria evenimentelor cu spectacolul Apolodor, iar în zilele ce urmează o să-i ascultăm pe scena din parc pe brașovenii de la Fusion Core și pe bucureștenii de la Țapinarii, trupa de două voci și o chitară care vor încânta intelectualii de la Brașov.

saptamana-comediei-2023_apolodor-1024x683 Săptămâna Comediei la Brașov

Timp de 7 zile, Parcul Central Nicolae Titulescu devine scena activităților în aer liber a festivalului Săptămâna Comediei. Aici vor avea loc concerte, spectacole de teatru și de improvizație, ateliere de teatru și spectacole de teatru pentru copii.

Trupa de teatru formată din tineri actori brașoveni, ÎNTRE ACTE, ne aduce experiența unui spectacol de improvizație desăvârșit, unde umorul și imaginația nu întâlnesc bariere. Tot liceenii brașoveni vor prezenta și spectacolului Proștii sub clar de lună, produs de Școala Populară de Arte din Brașov.

Teatrul Nottara de la București va prezenta spectacolul Oglinda neagră – o poveste muzicală de Cristina Juncu pe beat-uri de Sever Bârzan și Iulian Sfircea, iar Opera Comică pentru Copii vine la Brașov cu două spectacole interactive Directorul de teatru și Universul Magiei.

Programul evenimentelor din Parcul Central este completat cu trei spectacole pentru copii prezentate de trupa Teatrului Oriunde, cu ateliere și jocuri teatrale pentru adolescenti și studenți, dar și cu statui vivante, baloane modelate, picioroange și pictură pe față.

Toate activitățile din parcul central Nicolae Titulescu au intrarea liberă pentru public.

Secțiunea de FILM include 17 filme de comedie pentru toate gusturile. Filme de comedie clasice, filme de comedie recente, filme românești de comedie sau filme pentru copii se vor vedea pe parcursul celor 7 zile la Cinema Astra din Brașov.

Din categoria filmelor clasice de comedie amintim maratonul Stan și Bran, filmele clasice cu Peter Sellers, Petrecerea / The Party (1968) și Pantera Roz  / The Pink Panther (1963) sau clasicul film cu Charles Chaplin, The Great Dictator (1940).

În programul filmelor de comedie de la Cinema Astra sunt programate și câteva comedii recente, cum ar fi Un bărbat pe nume Otto (SUA, 2022), Badman: Cel mai tare din parcare (Franța, 2021) sau Cel mai tare șef (Spania, 2021).

Filmele românești de comedie sunt prezente și la ediția din acest an a festivalului: Încă două lozuri (România, 2022) se vede în premieră la Brașov la Săptămâna Comediei, singura reprezentație a filmului de până acum având loc în acest an la TIFF.

saptamana-comediei-2023_inca-doua-lozuri-722x1024 Săptămâna Comediei la Brașov

Tot de la TIFF vine și filmul produs în Republica Moldova, Carbon, care alături de clasicele È pericoloso sporgersi (România, 1993) și Două Lozuri (România, 2016) completează seria proiecțiilor de filme românești de la Săptămâna Comediei.

Nici copiii nu au fost uitați. Pe lângă spectacolele din parc, aceștia sunt invitați să vizioneze două filme la Cinema Astra: Zootopia / Zootropolis (2016) și Motanul încălțat: Ultima dorință 3D (2022). Accesul la filmele pentru copii este gratuit, în limita locurilor disponibile.

Tot cu ocazia festivalului, în foaierul Teatrului Sică Alexandrescu va avea loc Expoziția de fotografie „Actorii în ochi de pește: Distorsiuni și Expresii” realizată de Florin Ghioca, fotograful oficial al Teatrul Național din București și al festivalului Săptămâna Comediei.

Expoziția oferă acces la o latură nevăzută a actorilor noștri îndrăgiți și o face exact așa cum spune și titlul – prin ochi de pește. Fețe distorsionate, expresii, vulnerabilitate și amuzament, în fotografii nu foarte serioase, de luat foarte în serios. 

Vernisajul expoziției va avea loc, luni, 3 iulie, la ora 18.30, în foaierul Teatrului Sică Alexandrescu Brașov. Expoziția va putea fi vizitată pe toată durata festivalului.

În ceea ce privește secțiunea de teatru, aceasta este și în acest an una competițională. Un juriu de profesioniști în arta dramaturgică vor acorda 5 premii (Cel mai bun Actor, Cea mai bună Actriță, Premiul pentru Regie, Cel mai bun Spectacol și Premiul Special al Juriului) celor 6 spectacole de teatru care se văd în premieră la Brașov.

Programul complet al festivalului este disponibil pe www.saptamanacomediei.ro

Bilete pentru spectacolele de la Teatrul Sică Alexandrescu sunt puse în vânzare la casieria teatrului și online pe www.biletebrasov.ro. Tot online au fost puse în vânzare biletele la preț special pentru filmele de la Cinema Astra la care accesul se face pe bază de bilet.

saptamana-comediei-2023_carbon-682x1024 Săptămâna Comediei la Brașov

Evenimente 1 an ago

Turneul „West Meets East 2025: Rapsodie Indo-Română” – un tribut cultural între Orient și Occident

Seria de concerte West Meets East revine în România în 2025 cu o nouă...

Evenimente 1 an ago

Musical Extravaganza – cu tenorul Ștefan von Korch și invitați de marcă

Concertele Musical Extravaganza continuă în lunile octombrie, noiembrie şi decembrie cu programe deosebite, cu...

Evenimente 1 an ago

S-au pus în vânzare biletele pentru Festivalul 25 DE ORE DE TEATRU NON-STOP

Douăzeci de evenimente (dintre care două online) comprimate pe parcursul a mai bine de...

Evenimente 1 an ago

Festivalul Internațional de Poezie București – Ediția a XIV-a începe cu o conferință despre limba română susținută de Marco Lucchesi

Luni, 11 septembrie, debutează cea de-a XIV-a ediție a Festivalului Internațional de Poezie București...

Evenimente 1 an ago

Modă sustenabilă la BalKaniK Festival cu „D*efectele Mătușii”

„D*efectele Mătușii”, cunoscut pentru promovarea sustenabilității în modă și pentru abordarea sa originală în...

Evenimente 2 ani ago

Palatul Bragadiru: muzică interbelică şi teatru pe 29 şi 31 August şi 1 Septembrie

Palatul Bragadiru propune iubitorilor de frumos concerte attractive şi întâlniri memorabile cu nume mari...

Evenimente 2 ani ago

Din Napoli în Micul Paris 

O seară de „dolce vita” – cam așa s-ar putea rezuma concertul Din Napoli...

Evenimente 2 ani ago

Proiectul cultural ,,Post-Digital Extensions” conectează tinerii artiști români cu scena internațională

Asociația Culturală Marginal a lansat proiectul Post-Digital Extensions, ce adaptează o serie de lucrări...

Evenimente 2 ani ago

Festival medieval la Făgăraș

În weekendul 23-25 august 2024, la Făgăraș va avea loc o nouă ediție a...

Evenimente 2 ani ago

Turneul Lights & Shadows: O călătorie artistică interdisciplinară

Andrei Irimia și colegii săi, Răzvan Păun și Thibault Solorzano, anunță cu entuziasm o...

Evenimente 2 ani ago

Ediția a VII-a a Academiilor ‘MUSICA KRONSTADT’ aduce elitele muzicii clasice la Brașov

În perioada 4-11 august, Brașovul va deveni centrul mondial al muzicii clasice datorită ediției...

Evenimente 2 ani ago

Străzi deschise, București – Promenadă urbană se suspendă în acest weekend

În weekendul 13-14 iulie, ținând cont de temperaturile ridicate, bucureștenii și turiștii pot opta...

Evenimente 2 ani ago

Funghi Forum Gourmet: un eveniment culinar unic la Sovata

În perioada 12-15 iulie, orașul-stațiune Sovata va găzdui un eveniment culinar deosebit sub genericul...

Evenimente 2 ani ago

Peste 2.000 de motocicliști participă la întâlnirea internațională Moto Rock Fest la Băile Fortyogo

La sfârșitul acestei săptămâni, Băile Fortyogo de lângă municipiul Târgu Secuiesc vor găzdui cea...

Evenimente 2 ani ago

Pink Martini va concerta la Braşov, pe 20 iulie

Renumita formaţie americană Pink Martini va concerta la Braşov, pe 20 iulie, pe scena...

Evenimente 2 ani ago

Ed Sheeran va concerta la București pe o scenă rotativă de 360 de grade

Ed Sheeran va concerta la Arena Națională din București pe 24 august, promițând o...

Evenimente 2 ani ago

Evenimente la mare în mini-vacanța de 1 Mai

În așteptarea mini-vacanței de 1 Mai, care anul acesta coincide cu sărbătorile pascale ortodoxe,...

Evenimente 2 ani ago

Teodora Brody-Enache revine pe scena Bucureșteană cu UNIFYING WORLDS

Teodora Brody-Enache, prima artistă care a dat voce Rapsodiilor compuse de George Enescu, revine...

Evenimente 2 ani ago

Săptămâna Modei de la Londra sărbătorește 40 de ani în ciuda recesiunii din Marea Britanie

La doar câteva ore după ce Caroline Rush, directorul executiv al Consiliului Britanic al...

Evenimente 2 ani ago

Cătălin Răducanu îmbină clasicul, jazzul și folclorul într-un recital inedit la ICR Londra

ICR Londra va găzdui joi seara, 1 februarie 2024, un eveniment muzical de excepție...

Evenimente 2 ani ago

Gala Premiilor Emmy 2024: „Succesiunea” și „Râca” printre marile câștigătoare

În noaptea de 16 ianuarie 2024, lumea televiziunii americane și-a celebrat cele mai remarcabile...

Evenimente 2 ani ago

Franz Beckenbauer a murit

Franz Beckenbauer, legendă a fotbalului german si mondial, a decedat la vârsta de 78...

Evenimente 2 ani ago

Premieră mondială la Opera Națională București: „Oedipe” de George Enescu

Opera Națională București (ONB) se pregătește să găzduiască o premieră de nivel mondial a...

Evenimente 2 ani ago

Evenimentele muzicale ale săptămânii la Festivalul de Muzică Veche București

Festivalul de Muzică Veche București anunță și pentru această săptămână o experiență muzicală de...