Streamuri Radio Clasic

Evenimente

Toni Grecu vine la Conferințele TNB!

Evenimente 14:34

Duminică, 24 februarie 2019, de la ora 11.00, la Sala Mică, în cadrul programului CONFERINŢELE TEATRULUI NAŢIONAL, TONI GRECU prezintă conferinţa cu tema „Să fim veseli ca să nu fim triști”.

Toni Grecu, care în 2010 a primit Premiul UNITER la categoria spectacol de divertisment, „pentru contribuția Domniei Sale la istoria vie a umorului românesc”, va susține la Teatrul Național din București o conferință despre umor, haz de necaz și cormoranii de piscină.

Despre conferenţiar

Născut în 1959 la Iași, Toni Grecu a urmat cursurile Facultății de Electronică și Telecomunicații din Iași, susținând individual sau în diferite formule spectacole în cadrul cenaclurilor studențești. Tot în acea perioadă formează alături de alți colegi Grupul Divertis. Cariera de inginer este scurtă, intensă si nesemnificativă, dar îl ajută să ajungă la București unde, imediat după Revoluție, renunță la calculatoare și se dedică exclusiv activității artistice, atât pe scenă cât și la televizor.

În anii ’80, susține cu Divertis mai multe turnee prin țară în cadrul unor manifestări studențești precum Galele Amfiteatru, Cenaclul Moldavia, Serbările Mării sau Serbările Zăpezii. În 1983 câștigă premiul întâi la Festivalul Național de Umor Studențesc, atât individual, la secțiunea monolog, cât și cu Divertis. În 1988, alături de Doru Antonesi, scrie texul pentru one man show-ul Astă seară stau Acasă, pus în scenă de Silviu Purcărete și jucat magistral de Ștefan Iordache la Teatrul Mic. A fost un spectacol apreciat, unic în felul lui în primul rând pentru curajul și duritatea satirei pe subiecte de actualitate. Reprezentația, care s-a jucat cu casa închisă, parcă avea să prezică sfârșitul regimului comunist.

Din 1990 începe, împreună cu Divertis, activitatea de televiziune, mai întâi la TVR apoi la Pro TV și Antena 1, în calitate de prezentator și scenarist. Alături de Divertis a jucat în peste 1000 de spectacole și în sute de emisiuni TV, obținând adevărate recorduri de audiență. Se retrage din Divertis în 2008 și continuă seria de emisiuni TV într-o formulă nouă, cu proiectul „Serviciul Român de Comedie”, la PRO TV, pentru încă cinci ani. Realizează apoi news comedy show-ul „Superjurnal” la Digi24, pentru două sezoane, în 2015. Între timp scrie împreună cu Adrian Onciu scenariul comediei S-a furat mireasa, în 2012 și realizează în 2012-2013 sitcomul Spitalul de Demență, tot pentru PRO TV. Urmând trendul general, din 2016 începe să lucreze ca scenarist și realizator la proiecte de comedie pentru mediul online, care adună milioane de vizionări. Reia activitatea de scenă și, împreună cu Cătălina Grama – Jojo, Cătălin Neamțu, Claudiu Maier și Cosmin Natanticu, face spectacolul de umor O zic din viața mea, un mix de comedie de mai multe genuri, monolog, impro, scheci, stand-up, parodie, imitație, care se va relua în curând într-o nouă stagiune.

Evenimente 1 an ago

Turneul „West Meets East 2025: Rapsodie Indo-Română” – un tribut cultural între Orient și Occident

Seria de concerte West Meets East revine în România în 2025 cu o nouă...

Evenimente 1 an ago

Musical Extravaganza – cu tenorul Ștefan von Korch și invitați de marcă

Concertele Musical Extravaganza continuă în lunile octombrie, noiembrie şi decembrie cu programe deosebite, cu...

Evenimente 1 an ago

S-au pus în vânzare biletele pentru Festivalul 25 DE ORE DE TEATRU NON-STOP

Douăzeci de evenimente (dintre care două online) comprimate pe parcursul a mai bine de...

Evenimente 1 an ago

Festivalul Internațional de Poezie București – Ediția a XIV-a începe cu o conferință despre limba română susținută de Marco Lucchesi

Luni, 11 septembrie, debutează cea de-a XIV-a ediție a Festivalului Internațional de Poezie București...

Evenimente 1 an ago

Modă sustenabilă la BalKaniK Festival cu „D*efectele Mătușii”

„D*efectele Mătușii”, cunoscut pentru promovarea sustenabilității în modă și pentru abordarea sa originală în...

Evenimente 1 an ago

Palatul Bragadiru: muzică interbelică şi teatru pe 29 şi 31 August şi 1 Septembrie

Palatul Bragadiru propune iubitorilor de frumos concerte attractive şi întâlniri memorabile cu nume mari...

Evenimente 1 an ago

Din Napoli în Micul Paris 

O seară de „dolce vita” – cam așa s-ar putea rezuma concertul Din Napoli...

Evenimente 1 an ago

Proiectul cultural ,,Post-Digital Extensions” conectează tinerii artiști români cu scena internațională

Asociația Culturală Marginal a lansat proiectul Post-Digital Extensions, ce adaptează o serie de lucrări...

Evenimente 2 ani ago

Festival medieval la Făgăraș

În weekendul 23-25 august 2024, la Făgăraș va avea loc o nouă ediție a...

Evenimente 2 ani ago

Turneul Lights & Shadows: O călătorie artistică interdisciplinară

Andrei Irimia și colegii săi, Răzvan Păun și Thibault Solorzano, anunță cu entuziasm o...

Evenimente 2 ani ago

Ediția a VII-a a Academiilor ‘MUSICA KRONSTADT’ aduce elitele muzicii clasice la Brașov

În perioada 4-11 august, Brașovul va deveni centrul mondial al muzicii clasice datorită ediției...

Evenimente 2 ani ago

Străzi deschise, București – Promenadă urbană se suspendă în acest weekend

În weekendul 13-14 iulie, ținând cont de temperaturile ridicate, bucureștenii și turiștii pot opta...

Evenimente 2 ani ago

Funghi Forum Gourmet: un eveniment culinar unic la Sovata

În perioada 12-15 iulie, orașul-stațiune Sovata va găzdui un eveniment culinar deosebit sub genericul...

Evenimente 2 ani ago

Peste 2.000 de motocicliști participă la întâlnirea internațională Moto Rock Fest la Băile Fortyogo

La sfârșitul acestei săptămâni, Băile Fortyogo de lângă municipiul Târgu Secuiesc vor găzdui cea...

Evenimente 2 ani ago

Pink Martini va concerta la Braşov, pe 20 iulie

Renumita formaţie americană Pink Martini va concerta la Braşov, pe 20 iulie, pe scena...

Evenimente 2 ani ago

Ed Sheeran va concerta la București pe o scenă rotativă de 360 de grade

Ed Sheeran va concerta la Arena Națională din București pe 24 august, promițând o...

Evenimente 2 ani ago

Evenimente la mare în mini-vacanța de 1 Mai

În așteptarea mini-vacanței de 1 Mai, care anul acesta coincide cu sărbătorile pascale ortodoxe,...

Evenimente 2 ani ago

Teodora Brody-Enache revine pe scena Bucureșteană cu UNIFYING WORLDS

Teodora Brody-Enache, prima artistă care a dat voce Rapsodiilor compuse de George Enescu, revine...

Evenimente 2 ani ago

Săptămâna Modei de la Londra sărbătorește 40 de ani în ciuda recesiunii din Marea Britanie

La doar câteva ore după ce Caroline Rush, directorul executiv al Consiliului Britanic al...

Evenimente 2 ani ago

Cătălin Răducanu îmbină clasicul, jazzul și folclorul într-un recital inedit la ICR Londra

ICR Londra va găzdui joi seara, 1 februarie 2024, un eveniment muzical de excepție...

Evenimente 2 ani ago

Gala Premiilor Emmy 2024: „Succesiunea” și „Râca” printre marile câștigătoare

În noaptea de 16 ianuarie 2024, lumea televiziunii americane și-a celebrat cele mai remarcabile...

Evenimente 2 ani ago

Franz Beckenbauer a murit

Franz Beckenbauer, legendă a fotbalului german si mondial, a decedat la vârsta de 78...

Evenimente 2 ani ago

Premieră mondială la Opera Națională București: „Oedipe” de George Enescu

Opera Națională București (ONB) se pregătește să găzduiască o premieră de nivel mondial a...

Evenimente 2 ani ago

Evenimentele muzicale ale săptămânii la Festivalul de Muzică Veche București

Festivalul de Muzică Veche București anunță și pentru această săptămână o experiență muzicală de...