- IA dezvăluie diferențe cerebrale distincte între bărbați și femei
- Vănătorul de minciuni cu Grigore Cartianu - invitat ambasadorul Constantin Teleagă
- Lentila de contact cu Stelian Tănase - Hrusciov a plecat în SUA
- David Copperfield acuzat de violență sexuală de către șaisprezece femei
- România înregistrează o creștere semnificativă a speranței de viață
Lso Live, Gianandrea Noseda – Verdi: Requiem
![](https://www.clasicradio.ro/wp-content/uploads/2018/03/Gianandrea-Noseda-Verdi-Rerquiem-563x311.jpg)
În Vinerea Sfântă a Paştelui Catolic, începând cu orele 22:00, vă oferim Recviemul lui Giuseppe Verdi în interpretarea London Symphony Orchestra, avându-l la pupitru pe dirijorul de origine italiană Gianandrea Noseda.
Recunoscut unanim drept unul dintre cei mai mari dirijori din generaţia sa, Gianandrea Noseda (n. 1964) deschide stagiunea LSO 2016/2017 într-un stil impresionant cu Recviemul lui Verdi, reunind sub bagheta sa o pleiadă de artişti italieni.
Cunoscut până în 1874 drept compozitor de operă, Verdi, prin Requiem, catalogat de unii muzicieni drept o altă operă interpretată în robe ecleziastice, își arată măiestria în compoziţiile corale. „Dies irae” este o furtună care izbucnește după terminarea liniștită a lui „Kyrie, iar în „Mors stupebit”, solistul pare să privească într-un abis nesfârșit. După premieră, Brahms a spus: „Doar un geniu ar putea scrie ceva de genul acesta”.
Vă invităm să ascultați vineri, 30 martie 2018, de la ora 22:00, înregistrările realizate în 18 şi 20 septembrie 2016 la Barbican Hall, Londra.
Emisiunea va putea fi urmărită și în reluare duminică, 1 aprilie, de la ora 20:00.