Corul de Copii Radio invitat la Festivalul „Gavriil Musicescu”

Corul de Copii Radio invitat la Festivalul „Gavriil Musicescu”

Corul de Copii Radio, condus de dirijorul Voicu Popescu, va concerta miercuri şi joi, 6 și 7 iulie 2016, ca invitat special în cadrul Festivalului – Concurs Coral Internațional pentru Tineret "Gavriil Musicescu" de la Iași. Seria, ajunsă la ediția a IV-a în acest an, se desfășoară în perioada 1-7 iulie 2016 și va aduce în fața publicului peste 30 de coruri de renume internațional, jurizate de specialiști din România, Grecia, Italia, Ucraina și Republica…

Mai mult

Volumul „Patru secole de operă” de Grigore Constantinescu, lansat la ONB

Volumul „Patru secole de operă” de Grigore Constantinescu, lansat la ONB

Cartea "Patru secole de operă – Istorie și stiluri, personalități creatoare, capodopere, repertorii", semnată de muzicologul Grigore Constantinescu, o lucrare de sinteză care strânge, în cele peste 500 de pagini, istoria de 400 de ani a îndrăgitului gen, a fost lansată vineri în Foaierul Operei Naționale București. Realizat sub egida Editurii ONB, volumul are un prolog, trei părți și un epilog, între prolog și epilog, părțile tratând opera barocă — opera clasică; teatrul muzical în…

Mai mult

„Un prieten vine special de la New York pentru a vedea spectacolul Dracula: Muzica și Filmul interpretat la el acasă, în România”

„Un prieten vine special de la New York pentru a vedea spectacolul Dracula: Muzica și Filmul interpretat la el acasă, în România”

"Un prieten vine special de la New York pentru a vedea spectacolul Dracula: Muzica și Filmul interpretat la el acasă, în România”, a spus Philip Glass, la conferința de presă. În premieră în România, compozitorul american nominalizat la Oscar, Philip Glass, şi cvartetul Kronos, distins cu un premiu Grammy, au venit la București pentru a interpreta live un spectacol unic ce a făcut înconjurul lumii. "Dracula – Muzica şi Filmul" este un spectacol inedit care…

Mai mult

Se lansează Vara Magică 2016 la Ateneul Român

Se lansează Vara Magică 2016 la Ateneul Român

Lanto Communication anunţă lansarea Festivalului “Vara Magică” 2016, ce va fi găzduit de Ateneul Român din Bucureşti între 13 iulie şi 24 august 2016, în fiecare seară de miercuri. Orchestra Română de Tineret, Orchestra de Tineret a Portugaliei, Orchestra Sinfonietta si Orchestra Junior, alături de celebri dirijori şi solişti români şi străini vor atrage publicul la Ateneu şi în această vară, pentru al cincilea an la rând. Organizat în această formula din anul 2012 Festivalul…

Mai mult

Final de stagiune la Filarmonica ‘George Enescu’

Final de stagiune la Filarmonica ‘George Enescu’

Orchestra simfonică a Filarmonicii "George Enescu" va susţine săptămâna aceasta ultimele concerte din cadrul stagiunii 2015-2016. Ansamblul va fi condus de Gerd Schaller astăzi şi mâine, 30 iunie şi 1 iulie 2016, în programul alcătuit din Concertul nr. 5 op. 73 în Mi bemol major pentru pian şi orchestră de Ludwig van Beethoven şi Simfonia a VII-a în Mi major de Anton Bruckner. Solistul celor două concerte programate pentru ora 19:00 în Sala Mare a…

Mai mult

‘Muzica în Palatele României’ – turneul valorilor românești

‘Muzica în Palatele României’ – turneul valorilor românești

Vineri 15 iulie 2016, de la ora 19, la Casa Avramide , numită şi Casa Colecţiilor – monument arhitectonic emblematic din Tulcea, care-și păstrează, după mai bine de un secol, întreaga splendoare, va avea loc concertul de promovare a ediției a IV-a a Turneului "Muzica în Palatele României ". Costin Soare, unul dintre cei mai valoroși muzicieni români, va bucura publicul cu un repertoriu variat, interpretat at ât la chitară, cât și la l ăută…

Mai mult

Concert coral la Ateneul Român

Concert coral la Ateneul Român

La Filarmonica bucureşteană este programat astăzi, 29 iunie 2016, un concert coral ce are loc în Sala Mare a Ateneului Român de la ora 19.00. Îl susţine corul instituţiei, dirijat de Iosif Ion Prunner. La pian se va afla Andrei Licareţ. Pe afiş sunt înscrise creaţii semnate de Joseph Haydn, Franz Schubert, Johann Strauss şi Johannes Brahms. Publicul le va putea urmări în ipostază solistică pe Alexandra Andrei şi pe Geanina Munteanu.

Mai mult

ICR organizează o sesiune de instruire în management personal, dedicată tinerilor muzicieni

ICR organizează o sesiune de instruire în management personal, dedicată tinerilor muzicieni

Institutul Cultural Român organizează la Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti de la Mogoşoaia, în perioada 4-17 iulie 2016, o sesiune de două săptămâni de instruire în management personal, prezentare şi audiţii, dedicată muzicienilor cu vârste între 18 și 25 de ani. Proiectul a fost iniţiat ca parte a Towards 2020 Phase 2: Skilling Musicians & Engaging Audiences in Europe's Orchestral Sector ce îşi propune să revigoreze, prin cultură, muzică şi dezbateri, idealurile ce au dus la crearea Uniunii Europene. Acesta include şi…

Mai mult

Pe 1 iulie începe cea de-a doua ediție a festivalului IEsc!

Pe 1 iulie începe cea de-a doua ediție a festivalului IEsc!

creart– Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București vă invită pentru al doilea an consecutiv la IEsc, un eveniment urban, contemporan, românesc, în perioada 1-3 iulie, în Lahovari nr. 7! IEsc celebrează IA, un brand de țară ce constituie o permanentă sursă de inspirație, precum și folclorul reinterpretat, prin integrarea elementelor tradiționale în contemporan. Evenimentul apropie oamenii de tradițiile și valorile româneștiprintr-un mix de manifestări artistice care îmbină arta fotografică, muzica, cinematografia și…

Mai mult

Omar Sosa – concert la Sala Radio

Omar Sosa – concert la Sala Radio

Seria concertelor "Jazz Night Out" va continua săptămâna aceasta la Sala Radio cu prima prezenţă a lui Omar Sosa la Bucureşti. Nominalizat de șapte ori la Premiile Grammy, muzicianul cubanez explorează și exploatează rădăcinile africane ale culturii cubaneze și le scoate la iveală prin filtrul originalităţii sale. În acest concert de joi, 30 iunie 2016, va fi prezentat cel de-al 24-lea album semnat Omar Sosa, un disc definit de titlul pe care îl poartă –…

Mai mult
1 159 160 161 162 163 179