Muzică şi poezie. Artistul Nicu Alifantis cântă în grădina Muzeului Literaturii

Muzică şi poezie. Artistul Nicu Alifantis cântă în grădina Muzeului Literaturii

Muzeul Naţional al Literaturii Române (MNLR) organizează vineri, 30 iunie, de la ora 20.00, concertul "Nicu Alifantis în grădină la Muzeu", în care artistul va interpreta cele mai îndrăgite melodii din repertoriul său, îmbinând muzica cu poezia. Fiecare apariţie a lui Nicu Alifantis te conectează la forţa, emoţia şi pasiunea pe care le-a aşezat în cântecele, dar şi în poeziile sale. Nicu Alifantis are darul de a-şi conduce spectatorii spre tărâmuri care îi transformă, care…

Mai mult

Concert aniversar – Fundația O Nouă Viață la București

Concert aniversar – Fundația O Nouă Viață la București

Miercuri, 28 iunie, de la ora 19.00, Cercul Militar Național din București (Sală de Marmură) va găzdui un concert extraordinar susținut de renumiții muzicieni Simona Mihai (soprană), George Zacharias (vioară) și Marios Panteliadis (pian). În program vor fi lucrări de: Maurice Ravel, Jules Massenet, Giacomo Puccini, Serghei Prokofiev și Giuseppe Verdi. George Zacharias (vioară) și Marios Panteliadis (pian), muzicienii sosiți special de la Londra pentru acest eveniment vor interpreta două sonate aparținând unora dintre cei…

Mai mult

‘Simfonia Învierii’ de Mahler – ultimul concert al stagiunii, la Sala Radio

‘Simfonia Învierii’ de Mahler – ultimul concert al stagiunii, la Sala Radio

Orchestra Națională Radio își încheie stagiunea în această săptămână, cu un invitat special, în persoana dirijorului Cristian Măcelaru. Artistul este unul din cei mai reprezentativi dirijori ai generaţiei sale. Şi-a început cariera alături de Philadelphia Orchestra, în stagiunea 2010-2011 a fost numit dirijor asistent al aceleiaşi orchestre, fiind distins cu Sir Georg Solti Emerging Conductor Award pentru merite deosebite A studiat la Universitatea Rice cu Larry Rachleff şi a obţinut diploma de masterat pentru dirijat….

Mai mult

Noaptea de Sânziene, sărbătorită cu muzică veche românească, jazz şi expoziţii

Noaptea de Sânziene, sărbătorită cu muzică veche românească, jazz şi expoziţii

Noaptea de Sânziene, sărbătoare urbană cu muzică românească veche, jazz, expoziţii şi ateliere, va avea loc pe 23 iunie, de la ora 19.00, în gradina ADP Sector 1, unde vor fi invitaţi să spună poveşti trupa Trei Parale, Mircea Vintilă, Luiza Zan & Iulian Pavelescu şi Şcoala de Balet Jaqueline. La vremea solstiţiului de vară, venirea Sânzienele sosesc cu daruri de leac, folos şi dragoste. Publicul va admira expoziţii de patrimoniu, costum popular, ceramică, iar…

Mai mult

Violonistul Alexandru Tomescu duce „Anotimpurile“ la Paris

Violonistul Alexandru Tomescu duce „Anotimpurile“ la Paris

La Sala Bizantină de la Hôtel de Béhague, reşedinta Ambasadorului României în Franţa, are loc astăzi, 22 iunie 2017, un recital susţinut de violonistul Alexandru Tomescu. Evenimentul marchează cei 10 ani împliniţi de la demararea Turneului Stradivarius, unul dintre cele mai importante evenimente muzicale din România. Programul de recital prezentat astăzi de Alexandru Tomescu alături de pianista Sînziana Mircea şi bandoneonistul Omar Massa include opusuri de Astor Piazzolla, Manuel de Falla, Enrique Granados și Pablo de…

Mai mult

„Carmina Burana” de Carl Orff, la Ateneul Român

„Carmina Burana” de Carl Orff, la Ateneul Român

Cu dirijorul Camil Marinescu la pupitru, Orchestra Filarmonicii "George Enescu" va susţine săptămâna aceasta două concerte programate pentru astăzi şi mâine, 22 şi 23 iunie. În prima parte a programului, Andrei Licareţ va fi solistul ansamblului în Concertul nr. 4 op. 58 în Sol major pentru pian şi orchestră, iar după pauză va fi interpretată cantata "Carmina Burana" de Carl Orff, partitură redată cu participarea Corului Filarmonicii "George Enescu" pregătit de Iosif Ion Prunner. Ambele…

Mai mult

Tenorul Andrea Bocelli și naistul Gheorghe Zamfir, în duet la București și Cluj-Napoca

Tenorul Andrea Bocelli și naistul Gheorghe Zamfir, în duet la București și Cluj-Napoca

Tenorul Andrea Bocelli și naistul Gheorghe Zamfir vor cânta în duet, în două concerte la București și Cluj-Napoca, în zilele de 22 și 25 iunie. Potrivit organizatorilor, Andrea Bocelli și invitații săi — Andrea Griminelli, Ilaria Della Bidia și Elisa Balbo — vor fi acompaniați pe scenele din Piața Constituției din București (22 iunie) și Cluj Arena din Cluj-Napoca (25 iunie) și de artiști ai Orchestrei și Corului Operei Naționale București și de cei ai…

Mai mult

ICR organizează a doua ediție ADMUSICAM

ICR organizează a doua ediție ADMUSICAM

Institutul Cultural Român organizează la Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti de la Mogoşoaia, în perioada 3-16 iulie 2017, a doua ediție #ADMUSICAM – o sesiune de două săptămâni de instruire în management personal, prezentare şi audiţii, dedicată muzicienilor cu vârste între 18 și 25 de ani. Proiectul a fost iniţiat ca parte a Towards 2020 Phase 2: Skilling Musicians & Engaging Audiences in Europe's Orchestral Sector ce și-a propus să revigoreze, prin cultură, muzică şi dezbateri,…

Mai mult

Recitalul pianistului Pascal Roge deschide festivalul ‘Visul unei nopti de vară’

Recitalul pianistului Pascal Roge deschide festivalul ‘Visul unei nopti de vară’

Astăzi, 21 iunie 2017, se deschide, la Sala "Auditorium" a Muzeului Naţional de Artă al României, ediţia I a Festivalului "Visul unei nopţi de vară". Primul recital este susţinut de Pascal Rogé , unul dintre cei mai respectaţi pianiști francezi, cu o carieră de peste cinci decenii desfășurată pe marile scene ale lumii. A concertat alături de orchestre prestigioase și a primit, pentru înregistrarile sale, premii ''Gramophone'', ''Grand Prix du Disque'' si ''Edison Award''. Pe…

Mai mult

„Maria Callas – La Divina“ se joacă în Grădina TVR

„Maria Callas – La Divina“ se joacă în Grădina TVR

Pe 25 iunie, de la ora 20.30, în Grădina TVR, regizorul Radu Gabrea (1937-2017) va fi omagiat prin spectacolul „Maria Callas- La Divina”, din a cărui distribuţie fac parte actori ai Teatrului Nottara. Spectacolul se joacă cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la naşterea regizorului. Spectacolul este montat după piesa americanului Terrence McNally, ”Master Class”. Din distribuţia piesei fac parte cu Victoria Cociaş, Andreea Măcelaru Şofron, Mihai Vârtosu, Daniel Madia şi Ruxandra Urdărean….

Mai mult
1 81 82 83 84 85 143